Una caldă, multe reci. Victor Ponta a făcut publice măsurile decise în urma negocierilor cu FMI

0
385

Premierul Victor Ponta a anunțat măsurile care au fost decise în urma negocierilor cu FMI.

 

Declaraţiile premierului:

Am stabilit pentru anul viitor un deficit de buget de 2,2% din PIB, în conformitate cu obligațiile pe care România le are.

Investiţii – peste 6% din PIB, cu posibilitatea de a continua creşterea economică şi să lansăm anumite proiecte extrem de importante.

În ceea ce privește salariul minim, vom lua în calcul creșterea la 850 de lei de la 1 ianuarie și la 900 de lei începând cu 1 iulie. Fondul de creștere a salariilor vizează domeniul bugetar. Nu va fi o creștere egală, ci țintită pe anumite categorii, cum ar fi medicii rezidenți și profesorii debutanți.

Vor fi alocate din buget 2 miliarde de lei pentru conturarea investițiilor în infrastructura locală.

Toate pensiile vor fi indexate cu 3,76%.

Accizele vor crește cu 0,7 eurocenți la litru de carburant, accize care vor merge în fondul special pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, pentru marile proiecte.

Nivelul contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) va fi redus cu 5 puncte procentuale din al doilea semestru al anului viitor, dacă Guvernul va identifica până la 1 iulie toate resursele care să permită compensarea integrală a efectelor acestei măsuri, a anunţat premierul Victor Ponta. 

Vom avea o creştere a plafonului de datorie pentru infrastructură la autorităţi locale de 1,2 miliarde lei.

Cofinanţările pentru fonduri europene cresc cu 3%.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments