Piesa câştigătoare la Eurovision a fost copiată? Ce spun olandezii!

0
65

Presa olandeză susţine că melodica câştigătoare la Eurovision 2013, „Only Teardrops”, a fost copiată după un cântec mai vechi, din 2002, al trupei K-Otic, „I Surrender”.

Publicaţia „Telegraaf”, menţionată de Evenimentul Zilei, susţine că asemnănarea dintre cele două piese este uluitoare.

„Melodiile de la Eurovision trebuie să fe compoziţii noi. Piesa asta, însă, este, fără îndoială, copiată, dar numai la partea de intro”, susţine Eric van Tijn, producătorul unei emisiuni-concurs de talente din Olanda.

 

Cu toate acestea, organizatorii Eurovision i-au luat apărarea danezei Emmelie De Forest, care a câştigat concursul.

 

„Este o mare diferenţă între plagiat şi faptul că un cântec seamănă cu un altul. În fiecare an se întâmplă un astfel de scandal, dar mereu se dovedeşte a fi o furtună într-un pahar cu apă”, a precizat Sietse Bakker, purtătorul de cuvânt al EBU ( European Broadcastin Union).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments