Cea mai proastă stradă din Iaşi e Vasile Lupu pe porţiunea Bucşinescu – Sf. Maria care e numai valuri – dâmburi. Cea mai bună e cea din Bucium, de la intrarea în oraş. Aceasta este concluzia taximetriştilor chestionaţi de 7EST.
Investiţii de milioane de euro în fiecare an în asfaltarea străzilor din Iaşi. Cele nou – nouţe au notă de trecere, dar nu sunt nici pe departe perfecte. Pe cele pe care nu s-a turnat covor asfaltic, e jale. Cu ajutorul unor taximetrişti, şoferi care utilizează intensiv infrastructura pusă la dispoziţie de Primărie, 7est a dat note câtorva artere din Iaşi pentru care în ultimii ani au fost folosite sume impresionante pentru reparaţii capitale.
Bucium: ca-n palmă
Chiar dacă, teoretic, nu este stradă din muncipiul Iaşi, ieşirea din oraş către Vaslui a fost inclusă în top. Toţi şoferii întrebaţi au avut note de 9 şi de 10 pentru o stradă reparată capital în această vară. Lucrarea a fost efectuată de UMB Spedition, la solicitarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.
Bucium, nota 9,33
Liviu Anicăi: “Nu ai ce să reproşezi la Bucium. Clar, îi dau 10. Merită, este ca-n palmă”.
Gabriel Amariei: “Este un drum de nota 9. Cred că este una dintre cele mai bune străzi din Iaşi sau din apropiere, dar nu-i pot da nota maximă pentru că încă nu a trecut proba timpului”.
Constantin Tincu: “Este, fără discuţie, una dintre cele mai bune şosele din apropierea Iaşului, nota 9”.
“Vasile Lupu este atât de stricată pentru că s-a tasat stratul de dedesubt din cauza reţelei de canalizare. Au fost probleme şi când a fost făcută, în 2005. Durata de viaţă a unui covor asfaltic este de 5 ani, noi avem străzi care rezistă de 7 ani. Ar fi bine să ne ţină toate aşa, pentru că nu avem bani de asfaltări”, Mihai Chirica, viceprimar
Pasarela Bucium te clatină
Reparată capital anul trecut, în vară, de firma Asiri Internaţional SRL, pentru un milion de lei, pasarela Bucium este din nou vălurită în apropiere de intersecţia cu Potiers. Investiţia nu a fost a Primăriei, ci a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.
Pasarela Bucium, nota 7,33
Liviu Anicăi: “Îi dau nota 8 pentru că au apărut deja denivelări pe ea, deşi ştiu că a fost reparată recent. Dacă s-ar fi păstrat mai bine îi dădeam mai mult”.
Gabriel Amariei: “Nu-i dau mai mult de 7. Nu au fost în stare să facă în aşa fel încât să nu se simtă rosturile de dilataţie. Te clatină când treci. În plus, a început iarăşi să curgă asfaltul de pe ea”.
Constantin Tincu: “Îi dau 7, este departe de a spune că nu simţi nimic atunci când o traversezi, chiar dacă nu este cel mai rău drum din Iaşi”.
Socola: toarnă petice
Şoseaua a fost asfaltată complet în anul 2008 şi lărgită în 2011, de firma Euroconstruct Grup. De atunci, în fiecare an a avut nevoie de mici lucrări de întreţinere, mai ales la ieşirea din iarnă.
Bulevardul Socola, nota 8,33
Liviu Anicăi: “Nu pot spune că este o stradă cu probleme. Se merge bine pe ea. Singura problemă de acolo este semaforizarea, nu asfaltul. Îi dau nota 9”.
Gabriel Amariei: “Mai mult de 7 nu am cum să-i dau. Acum am văzut utilajele aduse acolo, au ras o parte din stratul de uzură pe mai multe zone şi toarnă petice. Se formează gropi pe Socola, mai ales unde sunt capacele de canal.
Constantin Tincu: “Este o stradă făcută relativ bine. Are câteva mici denivelări, dar pe lângă alte străzi din Iaşi este foarte bună. Merită 9”.
Gabriel Amariei şi Liviu Anicăi au fost doi dintre juraţii 7est. Cel de-al treilea, Constantin Tincu, nu a vrut să fie fotografiat
Iorga cu capcane
La bulevardul Nicolae Iorga a fost jurizată doar porţiunea dintre Podu de Piatră şi fostul Bazar, pentru că sunt acum lucrări pe Nicolae Iorga, la linia de tramvai. Bucata de bulevard a fost asfaltată în anul 2010 de firma Vega 93 din Galaţi. După numai trei ani de exploatare, în zona trecerii pe sub calea ferată spre cartierul Mircea cel Bătrân asfaltul este puternic denivelat. La fel şi în apropiere de Gara Internaţională.
Bulevardul Iorga, nota 7,66
Liviu Anicăi: “Îi dau nota 8. Se poate merge pe aproape tot bulevardul fără probleme, deşi se vede că s-a degradat faţă de cum era”.
Gabriel Amariei: “Nu-i pot da mai mult de nota 7 pentru că ştiu că nu a trecut mult timp de când a fost făcut şi deja au apărut probleme. De altfel, dacă-mi amintesc bine, pe Nicolae Iorga a uitat firma constructoare să ridice capacele de canal după asfaltare şi erau capcane la tot pasul”.
Constantin Tincu: Merită nota 8, este o stradă pe care merg foarte bine”.
Chişinăului, s-a crăpat
Reparată în anul 2008 de firma Vega 93 din Galaţi, Calea Chişinăului a avut, în acest an, nevoie de câteva mici lucrări la stratul de uzură.
Calea Chişinăului, nota 8,00
Liviu Anicăi: “Nu am ce să comentez despre Calea Chişinăului. S-a mai crăpat, s-a mai denivelat pe ici pe colo, dar este o şosea bună şi rapidă. Îi dau nota 8 doar din cauza unor mici denivelări”.
Gabriel Amariei: “Este o stradă foarte bună. Avantajul îl reprezintă faptul că asfaltul este în regulă şi limita de viteză mai mare. O parcurgi foarte repede. Merită cel puţin nota 8”.
Constantin Tincu: “Este un drum bine făcut, deşi au lucrat anul acesta la trecerile de la liniile de tramvai. Îi pot da nota 8”.
Sărărie, cu valuri
Şoseaua a fost reparată capital în anul 2011, de firma Conest, fiind curpinsă în programul de asfaltări cu fonduri europene al Primăriei Iaşi.
Sărărie, nota 8,66
Liviu Anicăi: “Este o şosea foarte bună, care merită nota 9. Mai sunt mici denivelări, dar pe ansamblu este o mare diferenţă faţă de ce era înainte”.
Gabriel Amariei: “Îi dau nota 9 şi nu merită mai mult. Mai sunt intersecţii pe Sărărie unde străzile pe care intri sunt praf şi pentru asta nu pot da nota m
aximă”.
Constantin Tincu: “Doar nota 8 pot da. Nu mi se pare că este foarte bine lucrată, mai ales că am văzut deja că au apărut nişte valuri pe asfalt, în zona intersecţiei cu Independenţei”.
Carol, proba timpului
Bulevardul de pe Dealul Copou a trecut prin mai multe asfaltări în ultimii ani, ultima având loc chiar în 2013, când a fost din nou turnat un strat de bitum pe liniile de tramvai. Şoferii spun că este acum una dintre cele mai bune străzi din oraş.
Bulevardul Carol I, nota 9,00
Liviu Anicăi: “L-au lucrat foarte bine, dar nu vreau să-i dau mai mult de nota 9. Cred că vor apărea denivelări, nu ştiu dacă va rezista”.
Gabriel Amariei: “Pe Copou am văzut că au lucrat cu mai multă grijă la liniile de tramvai. Anul acesta când au asfaltat am văzut că foloseau o maşină specială care întindea un strat de protecţie, să nu mai strice tramvaiele asfaltul. Poate o să reziste. Îi dau nota 10 pentru că mi se pare că l-au lucrat serios ultima dată”.
Constantin Tincu: “Este o stradă foarte bună, nu ştiu dacă e cea mai bună din oraş, dar printre cele mai bune. Totuşi, vreau să-l văd şi rezistând peste câţiva ani, aşa că nu-i dau mai mult de 8”.
Lupu e praf
Este una dintre cele mai proaste artere din oraş, în zona cuprinsă între Spitalul Sfânta Maria şi Bucşinescu e Vasile Lupu. Strada a fost reparată capital în anul 2005 şi, imediat după aceea, a început să se vălurească. Constructor a fost Citadin SA, firma de asfaltări a Primăriei.
Vasile Lupu, nota 3,33
Liviu Anicăi: “Ce să mai discutăm despre cum arată Vasile Lupu? Nu se vede? Este praf şi nu par interesaţi cei din Primărie s-o repare. Îi dau nota 4, deşi merită mai puţin”.
Gabriel Amariei: “Este clar de nota 4. Nu merită mai mult, poate mai puţin. A curs asfaltul, pur şi simplu, la semaforul din Bucşinescu”.
Constantin Tincu: “Nota 2 cu felicitări. Este una dintre cele mai vălurite străzi din Iaşi la intersecţia cu Bucşinescu. Acum vreo doi ani mai reuşeai să mai ocoleşti ceva, acum nu se mai poate, iei denivelările în plin”.