Așa cum a decretat cândva Nichita Stănescu, într-un poem superb ca toate poemele sale, a venit toamna! A venit toamna cu toate ale ei. Cei mici, cu inima cât un purice, învață abecedarul și trezitul de dimineață. Unii dintre cei mari, cu inima tot cât puricele dar din motive diferite, repetă la infinit socotitul și învață culcatul devreme! Afară plouă ca într-o poezie de Bacovia, guvernul anunță cu aplomb o creștere economică dezastruoasă iar parlamentarii, mai vechi sau mai noi, pitiți prin toate ungherele, își numără înfrigurați șansele de a intra din nou în parlament. Noi, jurnaliștii, pe care cineva ne-a gratulat (sau poate ne-a blestemat) odată ca fiind a patra putere în stat, stăm, ca de obicei, pe baricade! Noua echipă redacțională a acestei publicații este de părere că jurnalistul trebuie asimilat mai degrabă acelui personaj rebel numit Gavroche, pe care Victor Hugo l-a eternizat în ”Mizerabilii”. Asemeni lui Gavroche, cu șapca pe-o ureche, vigilenți și plini de energie, noi suntem purtătorii de stindard ai democrației. În această calitate, grijile noastre cele mari sunt două: interesul poporului și metamorfoza noastră! Când vorbim de interesul poporului vorbim de cei ”proști dar mulți”, vorba lui Costache Negruzzi, care ne citesc și ne dau putere. Existăm pentru ei, din cauza lor, pentru binele lor și al nostru! Suntem strigătul lor de protest! Când vorbim de metamorfoză, vorbim de pericolul cel mare al profesiei de jurnalist, care ne pândește pe toți! Forța pe care noi jurnaliștii o avem în calitate de trâmbițași ai cetății îi strâmbă pe unii dintre noi la caracter și-i transformă în niște șantajiști ordinari care se hrănesc din frica celorlalți. Din fluturi multicolori ai tiparului, ne paște pericolul să devenim niște viermi grețoși și scatofagi, care scurmă prin haznalele societății și se hrănesc cu deșeurile acesteia. Noi, cei care, începând de astăzi, ne vom adresa dumneavoastră de la tribuna acestei publicații, vă spunem de la bun început că interesul dumneavoastră este interesul nostru. Așa cum medicii și magistrații și preoții depun, la începutul profesiei lor, un jurământ deontologic, noi, jurnaliștii, ar trebui să depunem un jurământ de castitate. Ar trebui să jurăm, atunci când punem mâna pe stilou, că vom rămâne credincioși poporului care ne citește și nu ne vom prostitua pentru bani, în slujba unuia sau altuia dintre parveniții cetății. Acum un veac și jumătate, Eminescu spunea așa: „Suntem noi oare de vină dacă adevărul curat, spus neted, e deja o injurie? Ne propunem câteodată a fi foarte urbani – ce folos? …Cauza e simplă. Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezintă. Compararea între ceea ce sunt într-adevăr, nimica toată, și ceea ce reprezintă, demnități înalte ale statului, excitează deja râsul și ironia cititorilor, încât o vină din partea noastră, o intenție de a ponegri, nu există defel.”
În concluzie, dragi prieteni, noi vom spune adevărul și numai adevărul, cu orice preț, fie toamnă fie primăvară. Vom spune adevărul pentru că așa se cuvine și așa vor cei care ne citesc.
Echipa de redacție
