Culiţă Tărâţă va scoate din buzunar 150.000 de euro pentru ca 500 dintre angajaţii săi să petreacă, în februarie 2014, o vacanţă de 8 zile într-una din capitalele Europei. Totul este plătit de latifundiar.
500 dintre cei peste 3.000 de salariaţi ai grupului de firme TCE 3Brazi al omului de afaceri Culiţă Tărâţă vor pleca, în februarie, într-o excursie de opt zile într-o capitală europeană, totul inclus. Deplasarea se va face cu autocarul, toate cheltuielile cu excursia urmând a se ridica la circa 150.000 de euro, sumă plătită integral de firma lui Tărâţă. Cei 500 dintre „fericiţi” vor fi selectaţi funcţie de performanţele la serviciu de peste an. „În fiecare an, organizăm această excursie. Oamenii noştri au fost si prin Europa, şi în Antalya (destinaţie de vacanţă în Turcia – n.r.), şi la Muntele Athos. Anul acesta va fi o capitală europeană, încă nu ne-am hotărât care”, a spus Tărâţă.
Potrivit acestuia, cei ce vor pleca în excursie sunt atât oamenii de la birouri, dar şi de pe câmp, latifundiarul nu face favoritisme. „Pleacă şi de la birou, dar şi din câmpul muncii, mecanizatori, oameni de pe ogor. Oricum, noi nu avem decât 200 de oameni personal TESA, restul sunt oameni de câmp”, mai spune Tărâţă.
Omul de afaceri este cel mai mare arendaş al ţării. Prin concesiune, în Insula Mare a Brăilei, sau prin deţinere, în judeţul Neamţ, Tărâţă exploatează o suprafaţă agricolă de 73.000 de hectare. Este cel mai mare producător de cereale din România şi unul dintre cei mai mari de plante tehnice.
Latifundiarul deţine capacităţi de producţie integrate în Neamţ, de la cultura cerealelor până la comercializarea de produse din carne.
Tărâţă vrea să devină independent energetic, aşa încât următorul să ţel este să construiască o centrală electrică pe biomasă în Insula Marea Brăilei. Investiţia ar urma să fie realizatăn de un grup italo-american, capacitatea instalată este de 38 MW şi va funcţiona cu paie şi cu plante energetice precum salix ori stuful chinezesc. Întreaga investiţie de 100 de milioane de euro.
În top 3 cei mai mari agricultori ai ţării mai intră Ioan Niculae cu 55.000 de ha aflate în exploatare şi Adrian Porumboiu cu circa 50.000 de ha.
(Sursa: economica.net)