Sunt câteva greşeli cu care românii s-au împrietenit atât de bine încât le iau cu ei peste tot: la muncă, la întâlnirile cu prietenii, în vacanţe. Generoşi, părinţii împărtăşesc erorile cu micuţii lor, astfel încât, deseori, greşeala devine normă.
1. Încercarea de a evita cacofoniile îi face pe români să comită greşeli mai grave. Cum ar fi inventarea de sintagme inutile. Este şi cazul lui „ca şi”, o construcţie care s-a strecurat repejor în vocabularul nostru. În prezent, acest ciudat „ca şi” a început să fie folosit chiar şi când nu se urmăreşte evitarea unei cacofonii. Iată un exemplu cu adevărat edificator, pe care l-am auzit la un părinte, într-o discuţie cu un cadru didactic: „Mă bucur că fetiţa mea vă are ca şi profesoară”.
2. Unul dintre cele mai des folosite cuvinte inventate este „vroiam”. Greşeala vine din „amestecarea” formelor verbelor „a vrea” şi a „voi”. Puse la imperfect, verbele se conjugă astfel. „A vrea” are formele „eu vream”, „tu vreai”, „el/ea vrea”, „noi vream”, „voi vreaţi”, „ei vreau”, iar „a voi” – „eu voiam”, „tu voiai”, „el/ea voia, „noi voiam”, „voi voiaţi”, „ei/ele voiau”. Aşadar, nici urmă de „vroiam”, „vroia” sau „vroiaţi”!
3. Însă, „drama” verbelor „a voi” şi „a vrea” păleşte în faţa următoarei greşeli de care vom vorbi. Chiar şi unul dintre cele mai folosite verbe ale limbii române, „a avea”, a fost măcelărit verbal de români. Unii au născocit construcţiile „să aibe” şi să „aivă”, alţii, chiar mai fantezişti, au venit cu „să aive”. Iar forma corectă, „să aibă”, a ajuns să fie în … inferioritate de vorbitori.
4. Situaţia următorului cuvânt este de-a dreptul dramatică. Varianta corectă a ajuns să fie atât de puţin folosită de populaţie, încât te întrebi dacă vom reuşi să schimbăm ceva în viitorul apropiat. Vorbim despre „piuneză”, forma corectă concurată de greşitul ,dar popularul „pioneză”.
5. La fel stau lucrurile şi cu „saxana”. Probabil cei mai mulţi dintre voi îl cunoaşteţi ca „sarsana”, dar acest din urmă cuvânt nu există în limba noastră. Acest sinonim pentru încărcătură, boccea a fost preluat din limba sârbă, unde forma sa este „seksana”.
6. Folosirea greşită a lui „decât” în loc de „doar” (şi invers) este probabil cea mai populară eroare sau oroare gramatică, spuneţi-i cum vreţi. Atât de populară, încât şi Mircea Geoană a făcut-o, în dezbaterea televizată anterioară prezidenţialelor din 2009. „Mai aveţi decât trei zile de mandat”, spunea Geoană la acea vreme, într-un schimb de replici cu Traian Băsescu. Social-democratul avea să piardă alegerile. „Decât” câteva voturi i-au lipsit pentru a deveni noul preşedinte.
Cum e corect? Regula e destul de simplă. „Decât” se foloseşte în structuri negative şi „doar” în cele afirmative. Exemple: „Nu am decât 5 lei în buzunar”, „Am doar 5 lei în buzunar” sau, ca să corectăm formularea din paragraful anterior, „Doar câteva voturi i-au lipsit pentru a deveni noul preşedinte”.
7. O altă greşeală îl are ca „port-drapel” pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, devenit faimos pentru aversiunea pe care o avea (şi, probabil, încă o are) pentru „pe care”. Şi Mihai Tatulici are deseori scăpări cu „pe”-ul în acuzativ, dar nu cumva să trageţi concluzia că, dacă nu puneţi „pe”-ul atunci când e nevoie de el, o să ajungeţi demnitari de stat sau jurnalişti TV. Deşi, iată, şanse există!
Cum e corect? Acel „pe” face diferenţa între subiect şi complement direct, explică Rodica Zafiu într-un articol din „România Literară”. Iată câteva exemple: „Cartea care e pe masă”, „Cartea pe care am luat-o de pe masă”; sau, ca să îl corectăm pe Tăriceanu, „Calităţile pe care le au (unii miniştri)”.
8. „Să aibe” este o altă „invenţie” lexicală a românilor. Şi de această dată, greşeala are un demn reprezentant în conducerea statului, preşedintele Traian Băsescu. Iată câteva întrebări puse de români pe forumuri, găsite rapid pe internet: „Câţi copii trebuie să aibe o familie?”, „Câte kilograme trebuie să aibe tortul de nuntă?”, „Ce acte trebuie să aibe maşina dacă e înmatriculată pe Spania?”. Dar greşeala e prezentă şi în presă. Cei de la manager.ro ne vorbesc despre calităţile de bază pe care „trebuie să le aibe” potenţialii angajaţi. Probabil, doar limba străină e obligatorie, cea maternă e facultativă.
Cum e corect? Aici, nu sunt multe de explicat, corect este „să aibă”, „o să aibă” etc, niciodată cu „aibe”.
9. În anii în care românii îşi luau credite câte nu puteau să plătească în întreaga viaţă pentru a-şi lua un amărât de apartament vechi, pe tarlaua lexicală autohtonă a apărut şi „locaţie”. Dar nu folosit corect, ca sinonim pentru „chirie”. Dacă o persoană spunea, într-o discuţie cu prietenii, „Mi-am găsit un apartament la 60.000 de euro”, se găsea un coleg să întrebe „Şi cum e locaţia?”.
Cum e corect? Potrivit DEX, „locaţie” reprezintă „chiria plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară”.
10. Merită notat că românii s-au cam plictisit de „engleji” şi „franceji”, de „ţigare” şi „sălbatec”, iar aceste aberaţii lexicale pot fi plasate cu mândrie în categoria „pe cale de dispariţie”. Însă, există o formulare greşită care a ţinut piept, cu mare succes, trecerii anilor. „Cât aveţi ceasul?” este o întrebare pe care românii o adresează adesea. Aparent, nu pare nimic greşit, dar încercaţi să analizaţi logic extrem de slaba legătură dintre cuvinte.
Cum este corect? Întrebarea poate fi „Aveţi un ceas?” sau, pentru a fi şi mai expliciţi, „Cât este ceasul?”.
(Sursa: Yahoo!News)