TOP SECRET. Ce conspirație a încins rețelele de socializare în România. CE I-A SPUS MERKEL LUI PONTA LA BERLIN. Voi ce părere aveți?

0
67

Site-ul comunitarism.ro a lansat recent o serie de teorii ale conspirației care au explodat pe rețelele de socializare din România. Ultima dintre ele vizează „instrucțiunile” pe care le-a primit premierul Victor Ponta direct de la Berlin și care, în opinia autorului, în cazul în care nu vor fi respectate, vor duce la măsuri care să culmineze cu desprinderea Transilvaniei de țara noastră. Este evident o teorie a conspirației care, însă, circulă cu viteză pe rețelele de socializare unde trezește interesul cititorilor. Mai jos, prezentăm integral textul așteptând opiniile voastre.

 

„De ce s-a dus Ponta la Berlin? Ce a avut să-i comunice Angela Merkel politicianului român? Surse din zona serviciilor secrete ne sugerează lucruri care ne fac pielea de găină. E foarte adevărat că majoritatea premierilor români din ultimii ani au fost chemaţi la Berlin, însă atunci pentru diverse afaceri „mărunte”. Atât Boc, cât şi Tăriceanu de două ori, au fost chemaţi de către Merkel pentru a primi diverse instrucţiuni.

De astă dată, Ponta a stat la o întâlnire formală, în biroul cancelarului German în spatele uşilor închise doar 7 minute. 7 minute în care i s-a comunicat ceva. Conform relatărilor oficiale, discuţia lui Ponta cu Merkel a durat doar 4 minute, însă martorii oculari spun că 7 minute. Mai trebuie amintit că Ponta a fost primit neobişnuit de protocolar, cu gardă de onoare şi tot dichisul specific vizitelor la nivel înalt. 

După întâlnirea formală, a urmat un dineu oferit de Angela Merkel în contextul vizitei premierului român. Dineul a început aşa cum era programat  la orele 19:30, urmând ca acesta să dureze până la 20:45, însă s-a prelungit cu aproape o oră. Premierul român şi cel german au discutat tete-a-tete pe terasă, între 4 ochi aproximativ 30 min. Apoi, cei doi s-au întors în sala dineului şi au luat loc alături de consilieri.

Mai trebuie spus că dineul a fost de fapt un work-diner, întrucât la el au participat şi consilierii ambelor părţi, iar în urma discuţiei de pe terasă, s-au semnat anumite acte. 

„După discuţia de pe terasă (la care nu a avut nimeni acces), Ponta a fost terminat”, spun martorii oculari. Din ceea ce a răzbătut din sala dineului, se pare că pe terasă Merkel ar fi spus ceva despre Roşia Montană. Discuţia pe această temă a continuat şi înăuntru, însă foarte voalat, cu referiri dese la Transilvania. De asemea s-au făcut dese referi la autonomie. 

Acum începe partea extrem de interesantă a poveştii. Şi îi spun poveste pe bună dreptate. Dacă până acum m-am menţinut în a relata fapte care pot fi verificate, de aici intrăm pe un teren pur speculativ, în care se încurcă informaţii contradictorii. 

Vă rog aşadar – ca îndemn general – să nu credeţi nimic din ceea ce auziţi şi doar jumătate din ceea ce vedeţi cu proprii ochi. Sursele noastre pretind că adevărata miză a întâlnirii din iunie de la Berlin ar fi Roşia Montană, cu implicaţii geopolitice ameţitoare.  Pe scurt, Merkel l-a anunţat pe tânărul politician român că personaje supra-statale şi supra-politice sunt interesate de resursele de la Roşia Montană şi că ele vor fi luate oricum. Dacă devine necesar – deşi cancelarul ar fi specificat că momentan nu se pune problema – Transilvania capătă în întregime calitatea de stat suveran, cu un govern propriu instalat la Cluj. O altă variantă doar de pedepsire, ar fi declararea unei Regiuni Autonome Maghiare (RAM) cu un guvern propriu la Tg. Mureş, recunoscut rapid de ţările NATO şi în special de Statele Unite, dacă oficialii României nu găsesc căile potrivite pentru exploatarea zăcămintelor. 

Partea bună e că nu interesează pe nimeni cine anume operează acele resurse, important e ca ele să ajungă acolo unde trebuie indiferent de costuri. Astfel s-a dat undă verde României să opereze zăcământul aurifer, dar mai ales pe cel de metale rare, inclusiv wolfram. 

Ponta şi-ar fi exprimat îngrijorarea pentru cariera sa politică, dat fiind faptul că în rândul cetăţenilor români, Roşia Montană a devenit un subiect extrem de delicat. Fără menajamente i s-a spus că dacă nu face ceea ce trebuie, chiar pe timpul mandatului său, România se va destrăma, iar cei interesaţi vor discuta problema direct cu noile oficialităţi ale Transilvaniei. 

De asemenea s-a discutat problema politică a împingerii graniţei NATO (UE) pe Nistru, iar Ponta a primit asigurări că acest lucru e aprobat deja de către Kremlin. În mod firesc există o opoziţie puternică din partea Ucrainei, însă această opoziţie e neglijabilă din punctul de vedere al Berlinului şi Washingtonului. 

S-a abordat în acest context şi noul proiect Nabuco – Nabuco West. Acesta ar urma să fie semnificativ mai mic şi să traverseze doar Bulgaria, România şi Ungaria, ajungând în Austria, Turcia şi Georgia fiind lăsate pe dinafară. În acest context Turcia s-a îndreptat spre alt proiect  – TANAP (Conducta Trans Anatoliană), care în viziunea Turciei ar putea fuziona mai târziu cu Nabuco Vest. Germania are astfel un interes absolut pentru Nabuco, în orice context, astfel că l-a îndemnat pe premierul român să facă lobby pentru trecerea la realizarea proiectului.

În acest context Ponta a luat act de realităţile politice la nivel înalt şi de lupta fără scrupule pentru resurse. A promis că va susţine toate proiectele Germaniei în regiune şi a lăsat să se înţeleagă că Merkel poate transmite superiorilor domniei sale acordul său pentru ORICE PROIECT ÎN ORICE FORMULĂ, câtă vreme România e lăsată în graniţele sale. 

 

Drept recompensă Merkel l-a mângâiat uşor pe cap cu posibilitatea ca Dimler Benz să construiască o fabrică în România, unde să se producă cutii de viteze pentru Mercedes. Deja constructorul german are o filială la Cugir, unde a promis să investească 300 mil. euro. Ponta a discutat şi cu  Deutsche Bank care doreşte să deschidă un serviciu financiar la Bucureşti, oferind astfel 700 de locuri de muncă. 

Întrebat fiind la întoarcere, unde a afişat o mină macabră dacă o poate considera prietenă pe Angela Merkel, Ponta a spus: „Sunt premieri în Europa pe care nu m-aș feri deloc să-i numesc prieteni: e prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, cancelarul Austriei sau premierul Slovaciei, a răspuns Ponta. Nu pot să spun același lucru despre Angela Merkel, însă ea este un om foarte pragmatic şi foarte raţional în ceea ce face și nu știu dacă are prieteni sau neprieteni în România, dar în mod sigur vede vede relaţiile româno-germane într-un mod extrem de raţional. Faptul că am discutat în viitor, care va fi poziția României sau care e poziția Germaniei, înseamnă că m-a considerat un partener de discuție”.

 

Rezumat:

Ponta a fost anunţat că harta Europei de Est se poate modifica în orice moment dacă România nu face ceea ce trebuie. Alipirea Moldovei la România, dar şi pierderea Transilvaniei întregi sau crearea unei enclave maghiare în interiorul Statului Român sunt raţiuni care depăşesc o Românie în metastază. O Românie fără armată, fără economie în general, fără agricultură sau elite intelectuale.

Se pare că din raţiuni care nu au nici o legătură cu România sau Moldova, această unire formală se va face, întrucât UE şi SUA sunt interesate de împingerea spre Est a graniţei NATO.

Ceea ce l-a „terminat” însă pe premier a fost exact posibilitatea ca odată cu unirea Moldovei cu România, să aibă loc desprinderea Transilvaniei. În contextul în care cererile UE pentru crearea unui stat ţiganesc în Sudul României devin tot mai vocale, misiunea lui Ponta e extrem de compl
icată. El are de ţinut în frâu o Românie gata să se destrame prin ea însăşi.”

 

 

(Sursa: comunitarism.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments