A murit actorul GEO COSTINIU. Între 1973 și 1974, el a jucat pe scena Teatrului Național din Iași

0
248

Geo Costiniu, actor al Teatrului Odeon din Capitală, a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani. Cel mai recent spectacol în care a jucat a fost „Marchizul de Sade” (2005), în regia lui Beatrice Rancea, la Teatrul Odeon. Interpreta rolul unui nebun de la azil. „Avea probleme de sănătate, recent nu prea a mai apărut pe scenă”, au declarat reprezentanţii instituţiei pentru „Adevărul”.

 

Încă de la 8 ani, Geo Costiniu, născut la 8 aprilie 1953, a început să joace în televiziune unde a fost considerat unul dintre copiii “minune”. La 14-15 ani evolua pe lângă studenţii de la Teatru în roluri de licean, la Casa Studenţilor din Bucureşti. La facultatea de teatru i-a avut ca profesori pe Dem Radulescu şi Octavian Cotescu. A debutat pe scena Teatrului Bulandra, pe când era student în anul al IV-lea, sub îndrumarea regizorului Liviu Ciulei.

 

După terminarea facultăţii a fost repartizat la Teatrul Naţional Iaşi (1973 – 1974 ) unde sub bagheta regizoarei Cătălina Buzoianu a jucat în “Poveste de iarnă“, de Shakespeare.

 

Din 1974 a fost actor al Teatrului Giuleşti/ Odeon pe care-l considera teatrul său de suflet şi pe scena căruia a interpretat numeroase personaje celebre: Felix în „Palaria Florentina”, de Labiche, vagabondul în „Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu, Rudi din „Patima roşie” de Mihail Sorbu.

 

Ultimul rol l-a avut în „Marchizul de Sade ” de Doug Wright, în regia lui Beatrice Rancea, în 2005, unde interpretat rolul unui nebun de la azil.

 

În film a debutat în 1972 cu un rol secundar în „Paraşutiştii” al regizorului Dinu Cocea. S-a impus în 1978 cu filmul regizat de Timotei Ursu „Septembrie”, o dramă în care a avut-o parteneră pe Anda Onesa. A jucat şi în „Ora zero” , regizat de Nicolae Corjos, în 1979, şi în „Neînvinsa-i dragostea”, un film din 1994 al lui Mihnea Columbeanu. Ultimul rol interpretat într-un film a fost în 1995, „Aştept provincia”, regizat de Domniţa Munteanu.

 

 

 

 

BIOGRAFIE

 

Studii

1973 – absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, Facultatea de Teatru, Secţia Actorie

 

Activitate profesională

Din 1974 a fost actor la Teatrul Odeon

1973 – 1974 actor la Teatrul Naţional Iaşi

 

Roluri în teatru

Teatrul Odeon

Nebun azil în Marchizul de Sade de Doug Wright, regia Beatrice Rancea

Comandantul regimentului în Cartofi prăjiţi cu orice de Arnold Wesker, regia Alice Barb Actorul principal Rico Verri în Astă seară se joacă fără piesă de Luigi Pirandello, regia Alexa Visarion

Carlo Goldoni în Carlo contra Carlo de Paul Ioachim, regia Horaţiu Mălăele

Ludvig Voicilă în Iarna când au murit cangurii de Sorin Holban, regia Cristian Munteanu

Contele Almaviva în Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, regia Dinu Cernescu

Vagabondul în Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu, regia Constantin Gheorghiu

Zeno în Parola de Petre Vintilă, regia Dinu Cernescu

Teologul în Aşteptarea începe în zori de Petru Vintilă, regia Corado Negreanu

Martorul 4 în 7 martori de Peter Karvas, regia Constantin Gheorghiu

Ilie în Jean, fiul lui Ion de George Bănică şi Nicolae Ţic, regia George Bănică

Cristian în Nu ne naştem toţi la aceeaşi vârstă de Tudor Popescu, regia Dinu Cernescu

Seniorul de Fallois în Războiul vacii de Roger Avermaete, regia Dinu Cernescu

Poporean în Zamolxe de Lucian Blaga, regia Dinu Cernescu

Călătorul I, II, III în Hotel „Zodia Gemenilor” de Valentin Munteanu, regia Tudor Mărăscu

Victor Popa şi Nicolae în Caractere de Monciu Sudinschi, regia George Bănică

Cataramă în Fotbal de Mircea Radu Iacoban, regia Dan Micu

Rudi în Patima roşie de Mihail Sorbul, regia Cristian Hadjiculea

Masham în Paharul cu apă de Eugene Scribe, regia Costel Gheorghiu

Directorul în Copacii mor în picioare de A. Casona, regia Geta Vlad

Felix în Pălăria florentină de E. Labiche, regia Lucian Giurchescu

 

Colaborări

Teatrul Naţional Iaşi

Florisel în Poveste de iarnă de W. Shakespeare, regia Cătălina Buzoianu

Cantemir în Istoria hieroglifică după Dimitrie Cantemir, regia Cătălina Buzoianu

 

Filme

Aştept provincia (1995), Neînvinsă-i dragostea (1993), Patul conjugal (1993), Capul de răţoi (1992), Întâmplări cu Alexandra (1989), De ce are vulpea coada? (1988), Niște băieți grozavi (1987), Un oaspete la cină (1987), Ora zero (1979), Ciocolata cu alune (1978), Septembrie (1978), Nemuritorii (1974), Paraşutiştii (1972).

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments