Aventuri în jurul lumii pe bani publici. Mai mulţi angajaţi ai Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor s-au plimbat timp de mai multe luni în oraşe celebre din Australia, Statele Unite şi Asia. Scopul deplasărilor? Aceştia urmau să acumuleze experienţă în acreditarea spitalelor. În agenţia de turism care s-a ocupat de deplasări era acţionar majoritar şi una dintre fetele lui Dan Voiculescu.
În 2010, managerul instituţiei publice depunea un proiect prin care solicita o finanţare din fonduri europene. Banii urmau să fie folosiţi pentru trimiterea angajaţilor la seminarii de pregătire în străinătate. Până să semneze contractul şi proiectul să fie evaluat, deci înainte să primească banii, conducerea companiei a cerut Guvernului o subvenţie de peste 10 milioane de lei.
Potrivit Hotnews, banii urmau să fie returnaţi când urmau să sosească banii europeni. Dar, doi ani mai târziu, proiectul depus de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor a fost respins şi banii nu au mai fost restituiţi niciodată.
O parte din cei 2,5 milioane de euro au fost folosiţi pentru trimiterea a peste o sută de persoane în Spania pentru a acumula expertiză în acreditarea spitalelor. Alţi angajaţi ai instituţiei şi înalţi demnitari au vizitat mai multe ţări în şase luni pentru a studia criterii de acreditare a spitalelor. Sydney, Seoul, Hong Kong, Dubai, Chicago sau Miami sunt doar câteva din locaţiile unde au ajuns funcţionarii publici. Costul deplasărilor? 621 de mii de euro.
Comisia de Acreditare a Spitalelor a declarat pentru Hotnews că aceste călătorii au avut ca scop participarea la seminarii internaţionale şi sesiuni de schimb de experienţă cu specialişti din acelaşi domeniu din cadrul mai multor instituţii internaţionale. Într-una din deplasări, care a avut loc în Singapore au participat şase angajaţi din cadrul Conas şi trei funcţionari din cadrul Ministerului Sănătăţii: un secretar de stat, directorul de cabinet al ministrului de la acea vreme, Ritli Ladislau şi directorul economic.
Trei dintre angajaţii Conas au rămas cazaţi două săptămâni la un hotel de lux unde o cameră pentru o singură persoană costă aproape 400 de dolari pe noapte. Asta chiar dacă este interzis prin lege plătirea unei sume atât de mari pe banii statului. Conducerea Conas a declarat pentru Hotnews că tarifele plătite au fost mult mai mici. În facturile furnizate însă de hotel scrie negru pe alb că s-a plătit între 350 şi 382 de dolari. Directorul agenţiei de turism care care s-a ocupat de aceste călătorii a declarat pentru Hotnews că familia Voiculescu nu a avut nicio implicare în contractul Conas, asta chiar dacă fiica cea mică a lui Dan Voiculescu, Corina, era asociatul agenţiei. Între timp, fiica lui Voiculescu s-a retras din firmă.
(Sursa: realitatea.net)