Peste 500 de studenți din Iași au protestat în Piața Unirii împotriva subfinanțării sistemului educațional din România

0
52

Peste 500 de studenţi de la universităţile de stat din Iaşi au ieşit în stradă miercuri, 13 noiembrie, într-o acţiune de protest îndreptată împotriva subfinanţării sistemului educaţional.

 

La acţiunea de protest sunt prezenţi studenţi de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” şi Universitatea de Medicină şi Farmacie” din Iaşi, plus câţeva zeci de reprezentanţi ai Federaţiei „Alma Mater”.

 

Principala revendicare a studenţilor este alocarea a 6% din PIB pentru sistemul de învăţământ. Lista problemelor reclamate este mai lungă. Potrivit Jandarmeriei, în Piaţa Unirii din Iaşi s-au adunat în jur de 500 de protestatari, începând cu ora 13.00.

 

Pe pancartele studenţilor se poate citi, printre altele, „Ministerul să ne vadă, ţinem orele în stradă”, „Dragi părinţi, copiii voştri au făcut dinţi”, „Dacă şase nu ar fi educaţia ar muri” şi „Lăcomia voastră trezeşte România noastră”.

 

Participanţii la miting au scandat: „Vrem să fim mai educaţi, vă rugăm să ne scuzaţi”, „Studenţii au sărăcit, taxele s-au tot mărit”, şi „Ultima soluţie facem revoluţie”.

 

Acţiuni similare au loc în alte nouă oraşe din România: Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Galaţi, Baia Mare, Sibiu, Suceava, Oradea şi Alba-Iulia.

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments