Peste 100 de persoane au mărşăluit în această seară, 17 noiembrie, în zona centrală a Iaşului, în cadrul unei activităţi dedicate Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie.
La eveniment au participat atât persoane care au pierdut pe cineva drag într-un accident rutier cât şi ieşeni care au provocat astfel de incidente tragice.
Alina Iftime a venit la Iaşi tocmai din localitatea Oţeleni, aflată la 80 de kilometri de Iaşi, pentru a participa la marş. Femeia susţine că a venit pentru a comemora un pasagar ce a murit într-un accident în care a fost implicat soţul ei.
“Familia mea a trăit urmările unui accident cu o victimă mortală. Având mereu în minte sufletul celui care nu mai este am decis să participăm şi să implicăm şi copiii în acest eveniment care mi se pare extraordinar. Participăm pentru a transmite un mesaj la solidaritate”, a spus Alina Iftime, cadru didactic.
Oamenii care au participat au aprins lampioane pe care le-au ridicat la ceruri drept omagiu pentru cei dragi. Participanţii au mai aprins lumânări şi depus coroane. Printre aceştia s-au numărat şi rudele victimelor accidentului din august de la Uricani, atunci când 11 persoane au murit în urma unui accident feroviar.
(Sursa: adevarul.ro)