Pârtia de schi din zona Sărărie nu va fi deschisă, cel mai probabil, odată cu prima ninsoare. Oficialii Primăriei Iaşi au concluzionat că este nerentabilă.
Oficialii Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP), aflată în subordinea Primăriei Iaşi, încearcă să scape de pârtia de schi situată în zona Sărărie, singurul complex de agrement pentru schiori de pe raza municipiului Iaşi.
Şefii DAPPP au concluzionat că pârtia nu a fost rentabilă în niciunul dintre sezoanele de iarnă precedente şi încearcă s-o cedeze unui investitor privat.
În acest sens, a fost programată o licitaţie pentru închirierea pârtiei, care va avea loc pe data de 4 decembrie. Procedura are loc la sediul DAPPP. Preţul de pornire este 51 de lei pe metrul pătrat lunar.
În condiţiile în care suprafaţa complexului de pe Sărărie este de aproximativ 4.000 de metri pătraţi, rezultă un chirie minimă de 204.000 lei lunar pentru investitorul care ar putea fi interesat să preia administrarea.
Preţul cerut de Primărie este destul de piperat în condiţiile în care pârtia mai are nevoie şi de investiţii în reabilitarea instalaţiilor care deservesc schiorii, a cabanelor de lemn sau a echipamentului scos la închiriat.
(Sursa: adevarul.ro)