Vameșii de la Albița au primit încă 30 de zile de arest preventiv. Ei sunt acuzați de fapte de corupție

0
80

Vameşii din lotul „Albiţa II“ vor rămâne, în continuare după gratii, după ce magistraţii de la Tribunalul Vaslui au admis, astăzi, propunerea procurorilor DNA. Astfel, celor 17 lucrători vamali li s-a prelungit mandatele de arestare preventivă pentru încă 30 de zile.

 

Arestaţi preventiv pe data de 23 octombrie, cei 17 vameşi acuzaţi de luare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni vor mai sta după gratii până pe data de 20 decembrie 2013, asta în cazul în care recursul avocaţilor nu va admis la Curtea de Apel Iaşi. 

Sentinţa a fost dată astăzi de judecătorii de la Tribunalul Vaslui, în urma unei şedinţe care a durat mai bine de 5 ore.

Aşteptarea lungă, nervii, dar şi camerele de luat vederi le-au enervat la culme pe rudele unora dintre inculpaţi, care şi-au ieşit din fire la un moment dat.

Un astfel de exemplu a fost soţia vameşului Adrian Florentin Andrei care, în ciuda rugăminţilor jandarmilor, nu s-a putut abţine să nu facă circ pe holurile instanţei. Aceasta s-a folosit de o umbrelă pentru a nu-i lăsa pe fotoreporteri să fotografieze şi a adresat injurii jurnaliştilor prezenţi, făcându-i nesimţiţi şi nespălaţi.

Printre cei care vor rămâne în arest se află și Cristina Gânju fosta șefă a Vămii Iași. Ea ți-a recunoscut fapta.

Oamenii legii din România şi Basarabia au descins, pe 22 octombrie 2013, în vămile de pe cele două maluri ale Prutului, Albiţa şi Leuşeni. Vameşii învinuiţi în dosar „taxau“ la sânge orice autovehicul de transport marfă care tranzita punctul vamal. Şoferii aveau de achitat şpaga la ambele cabine, atât la Leuşeni, cât şi la Albiţa.

Potrivit unor surse judiciare, angajaţii punctului vamal de la Leuşeni erau mai lacomi, ajungând să ceară şpăgi de 250-300 de euro per transport.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments