Vizitatorul politicos – cel mai periculos infractor pentru persoanele în vârstă. Portretul hoțului român realizat de polițiștii ieșeni

0
52

Zeci de persoane în vârstă se lasă păcălite de persoanele străine care le bat la uşă şi cer să intre în casă sub diverse pretexte. Numai în Iaşi, au fost raportate în ultimele zile furturi care au cauzat o pagubă cumulată de 16.000 de lei.

 

Falsul vizitator este „un tip de infractor politicos, care pretinde a fi un reprezentant al unor autorităţi publice, companii de gaze, apă sau electricitate. Face parte din categoria persoane convingătoare şi insistente”, descriu reprezentanţii Poliţiei tipologia hoţului care face ravagii printre bătrânii din România.

Numai de la începutul acestei săptămâni, două bătrâne din Iaşi au raportat la Poliţie faptul că au lăsat să le intre în casă oameni care au pretins că fac parte din echipa de deratizare. După plecarea acestora, au descoperit că le-au dispărut din casă bunuri în valoare totală de 16.000 de lei.

Asemenea situaţii au început să facă parte din cotidianul notelor de Poliţie expediate presei în utlimul an. În ciuda avertizărilor repetate ale poliţiştilor, hoţii îşi văd nestigheriţi de treabă, iar sumele totale furate se ridică la sute de mii de lei.

În general, fură bani, dar pun mâna la repezeală şi pe bunuri cu potenţial de a fi valorificate repede, precum telefoane mobile sau bijuterii.

„Unul dintre modurile de operare al hoţilor care fură din locuinţe şi care se manifestă în mod vizibil în judeţul Iaşi, atât în mediul urban, dar şi rural, este acela cel «prin ademenire». Aceşti infractori, pe care noi îi denumim falşi vizitatori, acţionează prin distragerea atenţiei sau atribuirea unor calităţi false şi astfel încearcă să ajungă în casele oamenilor pentru a le fura banii sau bunurile de valoare”, explică pentru Adevărul Mădălin Ţăranu, coordonator al Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Iaşi.

Odată lăsaţi în casă, hoţii distrag atenţia gazdelor, le trimit în altă cameră pentru a aduce un anumit lucru, timp în care caută bani sau lucruri de valoare. Câteodată, hoţii lucrează în echipă: în timp ce primul distrage atenţia victimei (de exemplu, stau în bucătărie cu uşa închisă), cel de-al doilea pătrunde în apartament şi caută în celelalte camere.

 

Poliţia a întocmit şi un inventar al rolurilor jucate de hoţi:  

Metoda E-ON”: infractorii pretind că sunt  reprezentanţi ai companiilor de gaz, apă, electricitate, solicită accesul în locuinţă pentru verificări; 

Metoda „DETERGENTUL”: falşi vânzători care bat la uşa victimelor şi produse de curăţenie gratuite sau la preţuri promoţionale;

Metoda „DERATIZARE”: sub motivul că sunt angajaţii unor firme care oferă servicii de deratizare primesc accesul în locuinţă;

Metoda „STRĂINUL”: infractorii motivează că nu sunt din localitate, spun că au o urgenţă medicală (de obicei spun că sunt cetăţeni străini şi vorbesc stricat limba română) şi nu au bani româneşti asupra lor solicită victimelor să le schimbe sume în valută. Iau banii şi lasă garanţie o geantă în care spun că au valută sau bunuri de valoare, spunând câ se vor întoarce.

Metoda „CERŞETORII”: persoane care bat la uşile oamenilor, cerşesc sau solicită un pahar cu apă. Din această categorie fac parte în general femeile şi copii.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments