O octogenară, din comuna vasluiană Tanacu, a trăit clipe de coşmar în uma unei vizite făcute acum câteva zile la o nepoată de-a sa.
Femeia a vrut să îşi viziteze nepoata, deoarece nu o mai văzuse de câteva luni bune şi îi lăsase şi moştenire casa în care aceasta locuia împreună cu soţul ei. Bătrâna a decis să rămână peste noapte, fără să bănuiască prin ce avea să treacă.
Soţul nepoatei a ajuns acum două seri acasă în stare de ebrietate şi a început să facă scandal. De frică, soţia lui a fugit la nişte vecini, iar bătrâna s-a înschis în una din camerele locuinţei. Peste noapte, individul a dat buzna peste femeia de 80 de ani pe care a ovligat-o să întreţină relaţii sexuale.
„Fapta a fost sesizată de medicul de familie, care a mers la locuinţa bătrânei în ziua de 17 noiembrie. Cercetările au fost efectuate de Secţia de Poliţie Rurală 2 Vaslui şi Postul de Poliţie Tanacu. Împotriva suspectului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a emis pe numele acestuia un mandat pe o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de viol”, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
(Sursa: adevarul.ro)