Bătaie de joc. Ieșeni puși pe drumuri și amenințați cu judecata de către Fisc PENTRU CÂȚIVA LEI

0
152

Fiscul aleargă după bani! La Iaşi, anul acesta, încasările la bugetul consolidat al statului au crescut cu 10 la sută faţă de anul trecut. Au fost puse popriri pe 58.000 de conturi, s-au realizat peste 300 de sechestre şi s-au trimis 140.000 de somaţii. Sunt însă şi cazuri în care sumele pentru care au fost somaţi contribuabilii sunt derizorii: câţiva lei.

 

Alina a primit luna trecută o somaţie de la ANAF din care a aflat cu surprindere că are de achitat împreună cu soţul său patru lei. Asta după ce anul trecut firma pe care o deţin a încheiat un contract de colaborare cu o altă instituţie. Au câștigat un comision de 62 de lei, suma a fost impozitată cu 10 la sută, fiind reţinuţi iniţial șase lei, iar cei patru lei rămaşi restanţi sunt echivalentul a șase la sută din valoarea creditului.

 

 

„Cred că mai mult s-a consumat hârtia şi comisionul pe firma care a distribuit plicul decât această sumă infimă de patru lei. Într-adevăr am să o plătesc, nu e nicio problemă, dar nu ştiu, există situaţii cu sume mult mai mari, nu în cazul nostru, şi de abia acolo ar trebui să ne facem griji. E ca în România, e puţin hilar lucrul acesta”, a spus Alina Niță (foto) pentru Digi24.

 

Reprezentanţii Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice au o explicaţie pentru sumele derizorii pentru care au fost somaţi contribuabilii.

 

„Indiferent de mărimea cifrei, care reprezintă o regularizare sau o sumă datorată la bugetul statului, se trimite această decizie la domiciliul declarat de către contribuabil. Prin urmare, şi contribuabilii care au sume zero sau un leu, începând de la un leu, deci sume foarte mici vor primi acasă sau deja au primit acele decizii de impunere”, a explicat Maria Ţăran, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi.

 

Persoanele somate au la dispoziţie 60 de zile de la primirea deciziei pentru a achita sumele restante. În Iaşi, arieratele au o valoare de 500.000 de lei.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments