Pe strada Veseliei, din Ferentari, timpul s-a oprit în loc. La sediul Partidului „Totul Pentru Ţară“, memoria Căpitanului e mai vie ca oricând. Drept dovadă, preşedintele partidului, Coriolan Baciu, i-a convocat, pentru sâmbătă, 30 noiembrie, pe „toţi cei ce au cunoscut Mişcarea Legionară şi au respect pentru jertfele date de legionari pentru neamul românesc, pentru dreptate şi libertate” pentru a comemora 75 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu“.
Timpul nu s-a scurs, de atunci, în favoarea oamenilor Căpitanului. În miezul verii, când am vorbit cu preşedintele executiv al partidului, Florin Dobrescu, sediul din strada Veseliei era pustiu.
Astăzi, spiritul legionar mai trăieşte doar prin „bătrâni“, cum le spune Dobrescu, luptători ai rezistenţei anticomuniste care, în 1993, şi-au unit forţele şi au decis reînfiinţarea partidului fondat de Codreanu, în 1935.
Avântul de odinioară, consemnat cu sfinţenie până astăzi, s-a sleit între timp şi a căpătat forme noi. Bătălia pe viaţă şi pe moarte s-a mutat în instanţă, discursul a trebuit temperat, scena politică românească a fost ocupată de structuri cu mult mai puternice, iar oamenii Căpitanului au rămas în culise. Acum, membrii TPŢ sunt mai precauţi ca oricând, arată Adevărul.
„Nicăieri în discursul nostru, în ultimii 20 de ani, niciodată nu am folosit cuvinte, sloganuri, atitudini agresive împotriva altor naţionalităţi“, susţine Florin Dobrescu şi, pentru a-şi întări spusele, adaugă:
„Uitaţi-vă că stăm aici, avem foarte mulţi ţigani vecini, dar nu avem probleme. Ne ajutăm între noi când este cazul. Bine, cu condiţia ca respectivul ţigan să fie un om de calitate, pentru că sunt şi foarte mulţi ţigani care … nu se încadrează social“, mai spune el.
Nu e surprinzător faptul că Dobrescu alege să vorbească despre asta: cea mai mare preocupare a partidului o constituie, la ora actuală, lupta pentru supravieţuire.
Crin, noul duşman
Împotriva cui mai luptă, astăzi, TPŢ? Chiar împotriva prezidenţiabilului USL.
Preşedintele PNL a devenit subiect de prima pagină pentru „foaia“ oficială a partidului după ce a depus, alături de ministrul Economiei, deputatul Andrei Gerea şi de George Scutaru o propunere legislativă pentru interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor „cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului unor persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii sau omenirii“.
Dobrescu însuşi a semnat, în “Prigoana”, un material în care îl înfierează pe Antonescu şi îl declară vinovat de “întoarcerea României la totalitarism”. Un alt articol, cu trimitere către prima pagină, anunţă : „Călugării legionari cer să fie arestaţi de acum, aşa cum vrea Crin Antonescu”. Confruntaţi cu desfiinţarea, membrii partidului au pornit, în ultimul ceas, la luptă, arată Adevărul.
Ce vrea, de fapt, Crin Antonescu? În expunerea de motive, liberalii îşi spun oful: mişcarea legionară nu intră, la ora actuală, „sub incidenţa unor reglementări limitative pentru extremismul de dreapta“, iar schimbările preconizate includ, printre altele, interzicerea organizaţiilor cu caracter legionar, dar şi a simbolurilor şi manifestaţiilor de acelaşi fel.
Altfel spus, dacă legea va fi adoptată, partidul dispare, deznodământ la care nimeni nu se aştepta, cel puţin nu în urmă cu trei luni, nu când s-au făcut toate eforturile pentru a revitaliza mişcarea fără a „supăra“ pe nimeni, iar strategia preferată a fost aşteptarea.
„Să fie clar: nu ne grăbim. Timpul se scurge în favoarea noastră, pentru că actuala clasă politică se compromite din ce în ce mai mult“, îmi spunea Dobrescu, în vară, sigur pe el.
(Sursa: adevarul.ro)