Mână în mână cu sindicatele, foştii directori ai societăţii au închis ochii la supradimensionarea personalului, la furturi şi la lucrări de mântuială făcute pentru beneficiari pretenţioşi. Acum, SISEE Moldova are datorii de peste 30 milioane de euro.
Cum se duce pe tobogan o firmă de stat? Explicaţie simplă, în cinci fraze. „A plecat de la Servicii Energetice Dobrogea un angajat, spunând că se duce în privat. După o săptămână a venit înapoi plângând, după ce a văzut că în mediul privat chiar se lucrează. Lucra la montat eoliene şi era forţat să urce pe stâlp cu punga pentru nevoi după el, pentru că era cronometrat. La stat nu este aşa. La stat vin la serviciu la 10 şi pleacă la 14”. Aşa începe descrierea situaţiei de la Servicii Energetice Moldova, fosta SISEE Moldova, actualul administrator judiciar al firmei, Sinan Mustafa. Societatea, care a cumpărat la începutul anilor 2000 transformatoare de la deputatul Relu Fenechiu, este acum într-o situaţie aproape fără ieşire. Cu datorii totale de 140 de milioane de lei, în condiţiile în care activele abia ajung la 105 milioane, Servicii Energetice Moldova Bacău, care are filială şi în Iaşi, a pierdut lupta în actualul mediu concurenţial, pe mâna directorilor şi a sindicatelor.
1.500 de salariaţi
În 2005, SISEE Moldova era pe locul doi între societăţile cu profil de mentenanţă a instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice din România. Avea peste 1.500 de angajaţi şi era singurul furnizor de astfel de servicii de pe piaţă. Societate pe acţiuni aparţinând statului, desprinsă din fosta IRE, SISEE Moldova avea filiale în toate judeţele regiunii, inclusiv la Iaşi. “Erau încă şapte entităţi similare în România, cărora li s-a alocat activitatea de mentenanţă. Transportul şi distribuţia energiei electrice au rămas la Electrica. Comenzi erau foarte multe la acea vreme. SISEE se ocupa de tot ce însemna reparaţii şi întreţinere de sisteme de transport şi de distribuţie a energiei electrice”, a declarat Petru Andronache, fost director comercial al SISEE Moldova.
Petru Andronache, fost director comercial al SISEE, a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare, iar Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Recursul se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Presiunea sindicatelor
Primii doi directori ai firmei, Ion Turbatu (2002 – 2004) şi Ion Marghidan (2004 – 2005), nu au reuşit să stabilizeze o companie aflată deja în cădere liberă, din cauza presiunii sindicatelor şi a concurenţei ce începea să apară. Între 2005 şi 2013, societatea a acumulat datorii din ce în ce mai mari. De la un milion de lei noi, calculat la momentul desprinderii de Electrica, la 140 de milioane de lei în prezent. „Societatea are active de 105 milioane de lei şi datorii totale de 140 de milioane de lei. Din aceste datorii, 61 milioane sunt către ANAF, datorii către stat, şi 72 de milioane de lei sunt către Grupul Electrica. În aceste condiţii, noi am avut, în 2013, o cifră de afaceri de 5 milioane de lei şi avem cheltuieli de 24 de milioane de lei, din care 13 milioane pe fondul de salarii. Sindicatele au pus presiune mare şi oamenii trebuie plătiţi. Din acest motiv societatea a fost îngropată. Directorii au închis ochii la cererile sindicatelor”, a spus Sinan Mustafa, administratorul special al Servicii Energetice Moldova, noua denumire a SISEE. „Nu comentez în niciun fel situaţia de la SISEE”, a fost singura reacţie a lui Toma Suru, unul dintre cei mai longevivi directori ai societăţii (2005 – 2010), actual director al Hidroserv Bistriţa, firmă cu acelaşi obiect de activitate pe domeniul hidrocentralelor.
Salarii mari
Actuala conducere a Servicii Energetice Moldova susţine că cel mai mare impact asupra afacerii l-a avut mentalitatea angajaţilor la stat. “Societatea a fost înfiinţată greşit, după aceea s-au făcut disponibilizări prost gândite. De ce spun asta? Pentru că celor care au plecat prin concedieri colective li s-au dat 20 de salarii compensatorii, în condiţiile în care veniturile societăţii nu puteau suporta aşa ceva. Salariul mediu la Servicii Energetice este acum de 1.860 de lei, cu mult mai mare decât în sectorul privat. M-am ocupat şi de administrarea specială a Servicii Energetice Dobrogea, firmă similară şi cu mari probleme. Acolo am ajuns la 190 de angajaţi şi cei care au plecat au primit patru salarii compensatorii. Aici este nevoie de maxim 170 de salariaţi, pentru că ăsta este volumul de lucru pe care-l avem, dar noi stăm cu 412 angajaţi. Şi sindicatele nu vor să înţeleagă asta”, a mai spus Sinan Mustafa. Acesta susţine că a identificat clar şi responsabilii. “Aici vinovaţi sunt cei din management şi angajaţii. Au lucrat cu mentalitate românească. Au furat din materiale şi au dus acasă, au făcut lucrări de mântuială că merge şi aşa, având clienţi pretenţioşi, cum este E.On. Iată că nu a mers. Din cauza datoriilor nu avem certificat fiscal şi nu putem participa la licitaţii şi asta se vede la comenzi”, a mai explicat Sinan Mustafa.
Pierderi de 15,4 milioane de lei
În 2012, Servicii Energetice Moldova a avut o cifră de afaceri de 13,25 milioane de lei şi pierderi de 15,4 milioane de lei. Are 412 angajaţi al căror salariu mediu este de 1.860 de lei net. Societatea trebuie să achite angajaţilor salarii restante din luna august. Nivelul diurnelor pentru zilele de deplasare este de 85 de lei la 24 de ore. Datoriile totale sunt de 140 de milioane de lei, din care 61 de milioane către ANAF şi 72 de milioane către Grupul Electrica.
„Dacă ni se acceptă transformarea datoriilor către ANAF şi Grupul Electrica în acţiuni, societatea este salvată şi poate fi privatizată. Dacă nu se acceptă acest plan, mergem în insolvenţă şi în reorganizare”, spune Sinan Mustafa, administratorul Servicii Energetice Moldova.
În recurs
SISEE Moldova este firma căreia Relu Fenechiu i-a vândut transformatoare între 1998 şi 2003. Deputatul liberal ieşean a fost condamnat într-un dosar care a stabilit un prejudiciu de 7,5 milioane de lei. Alături de el mai sunt condamnaţi foşti directori ai societăţii. Sentinţa nu este definitivă, recursul judecându-se la instanţa supremă.