O lucrare unică de doctorat a fost realizată la Iaşi: o tânără de la Facultatea de Mecanică a construit un robot care poate fi folosit în aplicații sociale, cu precădere în terapia autismului la copii. Maşinăria are trăsăturile unui animal fictiv, un amestec între un elefant și un dinozaur, și are și un nume: Probo.
Probo a fost gândit în 2010 de o echipă de specialiști români și belgieni care au participat la o școală de vară organizată la Iași. Florentina Adăscăliței a preluat ideea pentru lucrarea ei de doctorat și a lucrat timp de trei ani la roboțelul menit să ajute copiii cu autism.
Roboțelul de doar 30 de centimetri a fost conceput cu abilități speciale menite să-i stimuleze pe copiii cu autism să comunice. Probo poate imita expresii ale feței precum furie, teamă sau durere.
„De asemenea mai are şi abilitatea de a dezvolta anumite scenarii comportamentale în momentul în care are un anumit nivel de semi-autonomie. Astfel, dacă va fi mângâiat pe sprânceană, el va fi bucuros, sau dacă va fi lovit peste trompă, se va înfuria”, a explicat pentru Digi24 Florentina Adăscăliței, creatoarea lui Probo.
„Noi vrem să ajutăm în special copiii autişti, iar motivul este dat de strigătul acestora de ajutor. Un robot poate facilita interacţiunea socială, noi vrem să lucrăm în echipe cu discipline diferite şi de aceea colaborăm internaţional,” a declarat în acest sens Bram Vanderborght, profesor la Universitatea Liberă din Bruxelles.
La Iași a fost realizat deocamdată doar capul și gâtul robotului medical, iar materialele au fost puse la dispoziție de Universitatea Liberă din Bruxelles. Costul materialelor folosite pentru lucrarea de doctorat a fost de 2000 de euro.
O variantă asemănătoare a robotului a mai fost realizată în România, la Cluj.
„Varianta anterioară a fost deja utilizată în terapia copiilor cu spectru autist şi rezultatele au fost încurajatoare, de aici a pornit şi motivaţia cercetării noastre, de a dezvolta o nouă platformă. El este utilizat practic ca şi instrument de joacă pentru aceşti copii, nu înlocuieşte personalul specializat ce practic tratează aceşti copii cu tulburări de spectru autist, ci doar intervine ca un adjuvant,” a mai explicat Florentina Adăscăliței pentru Digi24.
Trunchiul robotului va fi construit în Belgia, iar acolo va și rămâne Probo, care este acum proprietatea Universității Libere din Bruxelles.
(Sursa: digi24.ro)