O persoană în vârstă de 72 de ani a fost găsită, în această dimineaţă, decedată pe un câmp din localitatea ieşeană Şcheia.
Un localnic l-a văzut întins pe ogor pe bătrân, iar când s-a apropiat şi a văzut că nu se mişcă, a anunţat de urgenţă autorităţile. Cazul este încadrat în categoria de moarte suspectă.
Anchetatorii spun că pe trupul bărbatului nu sunt urme de violenţă. Poliţiştii au fost la faţa locului şi fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului.