În ultimii 20 de ani am consumat aproape 400 miliarde metri cubi de gaze. Din fericire, consumul s-a redus în ultimii ani, astfel încât rezervele dovedite ne mai „țin în viață“ încă un deceniu.
Prima exploatație de gaze naturale din România a apărut în 1909 din întâmplare. O sondă fora, la Sărmășel, în căutare de săruri de potasiu, la o adâncime de peste 300 de metri, dar nu a găsit săruri, ci au izbucnit libere gazele naturale. La mai bine de 100 de ani, România încă are rezerve de gaze tradiționale pentru câțiva ani, într-o perioadă în care goana după resurse a devenit acerbă.
Gazele au fost descoperite în Tansilvania, care la vremea respectivă nu era parte a României, drept pentru care, în 1915, a fost înființată Societaeta Maghiară de Gaz Metan (UEG) și care, mai târziu, a ajuns să aibă drept acționar majoritar Deutsche Bank. După întregirea Țării Românești, adică după Primul Război Mondial, se intră într-un proces complicat de preluare a acțiunilor UEG, care se încheie abia în 1927, când societatea SONAMETAN, înființată special în acest scop, răscumpără toate părțile sociale ale firmei deținute majoritar de germani și maghiari. Abia în 1991 apare denumirea de Romgaz, compania care a continuat SONAMETAN.
Romgaz este, în prezent, numele care se confundă cu exploatarea de gaze naturale din țara noastră, fiind, de altfel, principalul producător de profil de la noi. Gazele produse de Romgaz acoperă mai mult de jumătate din consumul anual al țării, compania fiind și cel mai important deținător de drepturi de exploatare. Și nu numai la noi; Romgaz este cotitular de drepturi și obligații, din 2008, în trei perimetre de exploatare din Slovacia și două din Polonia.
Consumatorii industriali domină piața
Consumul de gaze naturale din țara noastră se menține relativ constant, cu ușoare scăderi anuale. Anul trecut, consumul s-a situat la mai puțin de 14 miliarde metri cubi (MC), în scădere cu aproximativ 4% față de 2011. Și distribuirea consumului final se păstrează relativ constantă, aproape un sfert mergând către consumatorii casnici, în timp ce restul ajunge la noncasnici (producători din industrie, centrale termo-energetice etc.) În echivalent energetic, consumul total de gaze naturale de anul trecut s-a ridicat la 144,65 milioane MWh, dintre care 114,78 milioane MWh a fost consumat de noncasnici (adică 79,3%), iar 29,87 milioane MWh de gospodării (20,7%).
„Paradoxul“ apare în momentul în care observăm că numărul consumatorilor casnici se ridică la puțin peste 3,02 milioane (respectiv, 94,35% din total), iar cel al non-casnicilor la 180.119 (5,65%), conform datelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). „Paradoxul” se referă la faptul că grosul veniturilor industriei de gaze naturale provine de la mai puţin de 6% dintre clienți, în condițiile în care în România există, conform INS, 5,1 milioane clădiri și 8,5 milioane locuințe.
La nivelul anului trecut, consumul a fost acoperit în proporție de circa 75% de producția internă, respectiv 109,47 milioane MWh, restul de 35,18 milioane MWh fiind importuri. Numărul de participanți pe piața gazelor naturale din țara noastră a crescut constant după liberalizarea (parțială) din 2007, însă principalii producători, cu o pondere în total de aproximativ 97%, rămân Romgaz Mediaș și OMV Petrom.
Rezerve puține
Cei mai importanți distribuitori la nivel național (dintr-un total de 39 de distribuitori licențiați) sunt Distrigaz Sud, cu o cotă de 55,4% la nivelul anului trecut, și E.On Gaz Distribuție, cu 34%. Din restul distribuitorilor se mai distinge doar Congaz, care are o pondere de 4,05%, restul având mai puțin de un procent. Structura consumului ne arată că, pe lângă casnici, care consumă 20,65%, sectorul industriei chimice este foarte important, cu o pondere de 20,49%, în timp ce „alți industriali“ consumă 16,11%. Pentru consum tehnologic s-a consemnat, anul trecut, un procentaj de 9%, iar clienții comerciali au avut o pondere de 6,04%. Producătorii EET, cu consum reglementat (în coș mare și coș mic) au avut împreună o pondere de 23,74%.
Structura producției de gaze naturale indică o situație favorabilă consumului intern. Desigur, ar fi bine ca numărul consumatorilor casnici să crească, iar consumul industrial să se eficientizeze, astfel încât să se majoreze ca număr de clienți, nu ca volum. Rezervele dovedite de gaze naturale ale României se ridicau, la finele anului trecut, la 100 miliarde metri cubi, ceea ce ne-ar asigura consumul pentru următorii zece ani (în actuala structură). Desigur, vorbim de rezervele de gaze tradiționale, nu de gaze de șist. Ritmul de scădere al rezervelor din ultimii 20 de ani este însă îngrijorător. În 1992, rezervele dovedite de gaze se situau la 500 miliarde mc, iar zece ani mai târziu, la 300 miliarde mc, conform datelor centralizate de British Petroleum. Practic, am consumat câte 200 miliarde mc în fiecare deceniu și doar scăderea din ultimii ani (mai ales cea din sectorul industrial) ne permite „luxul“ de a mai avea rezerve pentru următorii zece ani (dar în structura de acum, cu trei sferturi producție internă și un sfert import).
De aici pornește și problema legată de securitatea și siguranța energetică a României. Riscul de a deveni dependenți de importuri este foarte mare, iar proiectele aflate în desfășurare, precum cele de explorare din Marea Neagră, sunt încă departe de finalizare și chiar de stabilirea clară a nivelului de resurse utilizabile de acolo. OMV Petrom, în parteneriat cu Exxon Mobil, au descoperit zăcăminte în apele românești din Marea Neagră de 42-84 miliarde mc, însă dimensiunea reală a acestor rezerve și, mai ales, a celor exploatabile (doar unul din cinci puțuri se dovedește a fi de succes) rămâne încă o necunoscută.
Până atunci, o soluție pentru ca România să nu ajungă la mâna rușilor este interconectarea cu alte state producătoare de gaze, cum ar Azerbaidjan sau Kazahstan. Numai că proiectul South Stream, în care rușii de la Gazprom sunt o parte importantă, a decis să ocolească țara noastră, ceea ce înseamnă că singura modalitate de acces la gazul azer rămâne proiectul AGRI (Azerbaidjan – Georgia – România Interconnector). Proiectul nu este încă demarat și nici nu se știe exact dacă va porni sau nu.
Un alt proiect important era Nabucco, principalul concurent al South Stream. Din păcate, furnizorii au decis utilizarea Conductei Trans Adriatice pentru livrarea gazelor direct către către Italia, ceea ce înseamnă că Nabucco, care ar fi trecut prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria și Austria, este inutil.
Ne conectăm de vecini pentru export
Deocamdată, rămânem cu speranța AGRI, care ar presupune livrarea gazului prin conducte până în Georgia, unde, la un terminal de pe malul Mării Negre, gazul să fie lichefiat și apoi transportat pe mare în România. Dar nu se știe nimic sigur nici despre acest proiect.
Între timp, România, prin Transgaz, caută modalități de interconectare cu țările vecine. Mai exact, cu Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova și Serbia. De altffel, conectarea cu Bulgaria este aproape finalizată. Conducta va lega Giurgiu de Ruse și va avea o capacitate anuală maximă de 1,5 miliarde mc, minimul fiind de 500 milioane mc. Lungimea totală a conductei este de 25 de km, dintre care 15,4 km sunt pe teritoriul Bulgariei, 5,2 km pe cel al României, iar 4,14 km pe sub Dunăre. Valoarea totală a pr
oiectului, care trebuie să fie operațional de la începutul anului viitor, este de 24 milioane euro, participația vecinilor fiind de 14 milioane euro, iar cea a României de 10 milioane euro. Proiectul are și o componentă de finanțare din partea Comisiei Europene, de 8,9 milioane euro. Tot de la începutul lui 2014 ar trebui să fie gata și conducta Arad – Szeged, proiect a cărui valoare se ridică la 120 milioane euro.
Romgaz, principalul jucător de pe piața gazelor din România
Unul dintre cele mai importante evenimente pentru Romgaz de anul acesta este listarea la bursă. Oferta publică inițială s-a desfășurat în paralel la București și la Londra și a fost suprasubscrisă de aproape cinci ori, indicând un interes foarte mare și din partea investitorilor străini.
Cu un preț final de 30 lei pe acțiune, titlurile Romgaz au adus 1,7 miliarde lei în buzunarele Ministerului Economiei, care a vândut astfel un pachet de 15% din acțiunile pe care le deține.
Investitorii mici și mari din România au cumpărat 40% din titlurle scoase la vânzare, iar restul de 60% a ajuns în mâinile investitorilor instituționali străini.
Romgaz operează, în prezent, 3.257 de sonde de producție în 147 de zăcăminte comerciale și 29 de sonde de explorare în nouă perimetre on-shore.
Rezervele dovedite ale companiei se ridică la 62,1 miliarde metri cubi, la care se adaugă rezerve probabile de 13,2 miliarde metri cubi. Societatea deține acorduri pentru nouă perimetre de explorare onshore cu o suprafață totală de 17.650 km pătrați.
Pe lângă a fi și cel mai mare operator de înmagazinare din țara noastră, cu un volum total de 2,76 miliarde mc, Romgaz a intrat, recent, și în sectorul de producere a energiei electrice cu centrala de Iernut, cu o capacitate de 800 MW.
100 miliarde metri cubi de gaze naturale sunt rezervele dovedite ale României, care asigură producția internă pentru următorii ani.
(Sursa: capital.ro)
