Nivelul corupţiei din România este perceput ca fiind mai mare anul acesta decât anul trecut. Aceasta este concluzia la care ajunge un raport al Transparency Internaţional care prezintă ţara noastră pe locul 69 într-un top al corupţiei care cuprinde 177 de state.
Anul trecut, în 2012, România avea o poziţie mai bună în clasament şi ajunsese pe locul 66, cu un scor mai mare cu un punct faţă de cel din 2013. Anul acesta, România se afla pe aceeaşi poziţie cu Italia şi Kuweit, potrivit raportului Transparency Internaţional. În acelaşi top, Bulgaria se afla pe locul 77, iar Ucraina pe 144.
Ţările considerate cel mai puţin corupte sunt Danemarca, Noua Zeelandă şi Finalnda, urmate de Suedia, Norvegia şi Singapore. Marea Britanie ocupa locul 14, iar Statele Unite, locul 19.
Pe ultimele locuri în top se afla tari ca Somalia, Coreea de Nord, Afganistan, Sudan, Libia sau Irak.
Raportul Transparency Internaţional a fost realizat pe baza unui indice de percepţie a corupţiei în cadrul partidelor politice, al poliţiei, sistemului de justiţie şi al serviciilor publice. Acest raport trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că două treimi din ţările analizate au obţinut un scor sub 50 din 100. „Acest lucru indică o problemă serioasă cu privire la nivelul corupţiei la nivel internaţional”, se arată pe site-ul organizaţiei.
(Sursa: ziare.com)