Întâlnire de gradul III, la Cotroceni. Băsescu, Ponta și Isărescu – întrevedere pe tema proiectului de buget și a memorandumului cu FMI

0
44

Premierul Victor Ponta i-a propus preşedintelui Traian Băsescu o întrevedere pe tema memorandumului cu FMI şi a proiectului de buget pe 2014, la care să participe atât guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cât şi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. Traian Băsescu a acceptat o întrevedere la ora 17.00.

 

„Stimate Domnule Preşedinte, Având în vedere efectele negative ale suspendării de facto a acordului României cu instituţiile financiare internaţionale şi repercusiunile posibile ale neadoptării Bugetului de stat şi a Bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2014, vă rog să fiţi de acord să avem o întâlnire pe această temă în vederea identificării soluţiilor de deblocare a acestei situaţii. Vă propun ca la această întâlnire să participe şi domnii Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru şi ministru al finanţelor şi Liviu Voinea, ministru delegat pentru Buget. Vă rog să binevoiţi a stabili o dată pentru realizarea acestei întâlniri. Cu deosebită consideraţie, Victor Ponta, Prim Ministru”, se arată în solicitarea transmisă de premierul Ponta către preşedintele Băsescu.

 

Şeful statului a acceptat întâlnirea şi a stabilit ca întrevederea să aibă loc la ora 17.00, la Palaltul Cotroceni.

 

Premierul Victor Ponta a confirmat că întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu va avea loc marţi, la ora 17.00. „Voi merge de la 17.00, cu domnul Chiţoiu şi Voinea. Guvernatorul nu ştiu dacă vine, am să-l sun”, a declarat Ponta. Premierul a făcut anunţul înainte de a intra în cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu.

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments