Milițienii transnistreni au năvălit, în această dimineață, într-o școală cu predare în limba română din Tiraspol

0
112

Un grup de miliţieni transnistreni a descins în această dimineaţă la liceul cu predare în limba română „Lucian Blaga” din Tiraspol, interogând directorii instituţiei care au fost ameninţaţi și cu închisoarea, potrivit conducerii, citată de Unimedia.

 

Directorul adjunct a liceului „Lucian Blaga”, Raisa Pădureanu, a declarat că mai mulţi miliţieni şi persoane în civil au dat buzna în cadrul instituţiei în această dimineaţă. Potrivit sursei, motivul ar fi o scrisoare înaintată de către o angajată a liceului, care s-a plâns de faptul că sunt reţineri la salariu.

„Colega noastră are nevoie de paşaport transistrean şi ştiu că a fost supusă presiunilor din partea forţelor de ordine din regiune. Miliţienii au venit şi au început să ne solicite actele contabile pentru ca să vadă salariile profesorilor. Noi nu ne-am supus pentru că suntem subordonaţi Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova. Colega care a înaintat scrisoarea nu este prezentă la serviciu. De asemenea, toate acuzaţiile din scrisoare sunt minciuni şi falsuri”, a declarat Pădureanu pentru Unimedia.

Potrivit acesteia, atât directorul liceului Ion Iovcev, cât şi directorii adjuncţi au fost chemaţi la interogatoriu şi au fost ameninţaţi în cazul în care nu vor prezenta toate actele necesare.

„Miliţienii au întocmit un proces verbal pe numele directorului şi i-au înaintat o citaţie de chemare în judecată pe 11 decembrie. Am început să filmăm tot ce se întâmplă, iar miliţienii au început să ne ameninţe că ne arestează şi ne-au ordonat să ştergem înregistrările. Le-am spus că suntem într-un loc public. Am fost urmărită şi atunci când am mers la baie”, a mai adăugat sursa.

 

(Sursa: evz.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments