SUPER-INDREI, şef la DSP şi membru în 5 CA-uri! Sănătatea ieşeană e confiscată de un singur om: directorul Lucian Indrei e peste tot

0
980

Din momentul în care intră în vigoare, în câteva săptămâmâni, ordonanţa privind mărirea indemnizaţiilor membrilor în Consilii de Administraţie îl face om pe directorul DSP. El e prezent în cinci consilii de spital. La 25% indemnizaţie din salariul directorului, va încasa minim 6.000 de lei. Sindicaliştii fac parte şi din câte trei CA-uri, fostul şef al CJASS afirmând că acesta e motivul pentru care Sanitas a renunţat la grevă.

 

Guvernul Ponta a făcut o surpriză plăcută de Sărbători celor 16 membri ai Sindicatului Sanitas prezenţi în consiliile de administraţie de la spitalele din Iaşi şi de la Casa de Asigurări de Sănătate. O ordonanţă de Guvern prin care indemnizaţiile de şedinţă ale membrilor consiliilor de administraţie şi adunărilor generale ale acţionarilor de la societăţile de stat sunt majorate de la 1 la sută din venitul managerului unităţii la un sfert din salariul acestuia. Actul normativ pare servit la fix clienţilor de partid care sunt promovaţi în consilii de administraţie ale unor instituţii sau în adunările generale ale acţionarilor ale unor societăţi de stat.

 

 În spitale încă nu se vede luminiţa de la capătul culoarului, dar cel puţin şefimea o va duce mai bine ca înainte

Neremuneraţi

În prezent, cei mai mulţi dintre reprezentanţii instituţiilor sau sindicatelor din consiliile de administraţie din sănătatea ieşeană nu sunt remuneraţi pentru şedinţele la care participă. „Mulţi dintre membrii de sindicat care sunt acum în consiliile de administraţie nu iau bani la şedinţele lunare la care participă. Noi suntem mai mult cu rol de observatori, nu luăm decizii”, ne-a spus Viorel Tănase, liderul Sanitas Iaşi.

„Membrii consiliului de administraţie de la noi primesc 60 de lei la o şedinţă şi acestea au loc lunar”, ne-a spus medicul Radu Terinte, managerul de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”.

„La noi s-a căzut de acord la formarea consiliului de administraţie să nu primească nimeni indemnizaţie. Pe legislaţia actuală ar trebui să fie 1% din salariul meu, deci undeva la 30 de lei. Pe legislaţia viitoare nu ştim încă ce va fi”, ne-a declarat Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

 

Dr. Indrei e Superman: s-a pus în cinci Consilii de Administraţie

Directorul DSP, cinci consilii

Medicul Lucian Indrei, directorul DSP Iaşi, deţine recordul prezenţei în consiliile de administraţie de la spitalele din Iaşi. Este regăsit pe listele cu membri CA în nu mai puţin de cinci unităţi medicale: Spitalul de Copii, „Sf. Spiridon”, Neurochirurgie, Spitalul de Boli Infecţionase şi Parhon.

Tot de cinci ori este regăsită pe listele consiliilor de administraţie vicepreşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Maria Bolotă. De trei ori este regăsit pe listele consiliilor de administraţie din spitale directorul de îngrijiri al Spitalului Sfântul Spiridon, Speranţa Agapie.

 

 

Fostul director CJASS: au renunţat la grevă

Fostul director al Casei de Asigurări de Sănătate din Iaşi, medicul Iulian Şerban, susţine că majorarea indemnizaţiei de şedinţă de consiliu de administraţie la 25% din venitul directorului ar putea fi motivul pentru care greva din sectorul sanitar a încetat. „Conducătorii grevei sunt membri în consilii de administraţie. La casele de asigurări, la spitalele publice. Toţi vor primi ca remuneraţie un sfert din venitul directorului, faţă de un procent, cât primesc acum. Am dreptul să mă întreb dacă nu cumva de aceea au renunţat la grevă, nu?”, ne-a spus medicul Iulian Şerban. “Este o aberaţie această afirmaţie a domnului Şerban şi îmi pare rău de relaţia pe care am avut-o cu dumnealui. Am auzit că a mai spus asta. Puteau să ne dea şi 100%, nu renunţam. Noi am închis conflictul de muncă pentru că am obţinut plata sâmbetelor şi dumincilor şi deblocarea posturilor”, ne-a spus Viorel Tănase, liderul Sanitas Iaşi.

 

Protestele din Sănătate s-au ofilit, liderii de sindicat spunând că au primit ce au cerut

Ce venituri ar putea avea?

În cazul în care Ordonanţa de Guvern emisă de Executiv la finalul lunii noiembrie va fi apicată, membrii consiliilor de administraţie ar putea câştiga cel puţin 900 de lei pe şedinţă. Şi asta pentru că salariile lunare nete ale directorilor de spitale din Iaşi sunt cuprinse între 3.600 şi 5.500 de lei.

 

Vasile Câtea, în CA la Pneumoftiziologie

Printre membrii consiliilor de administraţie de la spitalele din Iaşi se numără, în cazul celor administrate de Consiliul Judeţean, şi consilieri judeţeni. Printre aceştia se numără Vasile Câtea, Petra Carp sau Cristian Stanciu, dar şi directorul Ateneului Tătăraşi, Liviu Brătescu, care este membru supleant la Spitalul de Copii. Viceprimarul Mihai Chirica este membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului de Recuperare din Iaşi.

 

„Ordonanţa spune că indemnizaţia este de până la 25%. Nu vă gândiţi că vor fi sume mari. Eu la CJASS luam 52 de lei la fiecare şedinţă. Nu cred că va fi mai mare de 100 de lei. Nu la spitale este bătaia acelei ordonanţe. Ea se referă la companiile mari de stat, unde salariile directorilor sunt enorme şi un sfert reprezintă o avere.” Viorel Tănase, liderul Sanitas Iaşi

 

Viorel Tănase, membru în CA la CJASS

Liderul Sindicatului Sanitas Iaşi este membru al Consiliului de Administraţie de la Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, alături de alţi reprezentanţi sindicali. „Iau 52 de lei la fiecare şedinţă şi sunt şedinţe în fiecare lună”, ne-a spus liderul Sanitas Iaşi. Acesta ar urma să încaseze, pentru fiecare întrunire a CA de la Casă, peste 1.200 de lei: un sfert din salariul net de 5.000 de lei lunar al directorului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments