REVOLTA DE LA PUNGEŞTI. Jandarmii şi protestatarii, faţă în faţă. Bătăi, dosare penale, arme albe confiscate. Chevron suspendă activităţile

0
255

Foto: AFP

În comuna vasluiană Pungeşti, protestatarii au reuşit să dărâme aproape în totalitate gardurile împrejumuitoare de pe terenul de 20.000 de metri pătraţi deţinut de Chevron. Jandarmii au evacuat zona unde sunt montate corturile şi barăcile improvizate, la Pungeşti, protestatarii fiind scoşi şi îndemnaţi să părăsească perimetrul respectiv, dincolo de barajul creat de Jandarmerie de-a latul şoselei, la ieşirea din localitatea Siliştea.

 

Chevron a făcut plângere la Poliţia Vaslui pentru distrugerile provocate de protestatari la Siliştea

Protestatarii adunaţi în zona în care societatea îşi desfăşoară activitatea au distrus aproape în totalitate gardul împrejmuitor al terenului deţinut la Pungeşti, dar şi o parte dintre utilajele companiei.

„Chevron nu tolerează violenţa sub nicio formă şi îşi reiterează angajamentul de a avea relaţii constructive şi pozitive cu comunităţile unde îşi desfăşoară activitatea şi de a continua dialogul cu publicul interesat, comunităţile locale şi autorităţi despre proiectele sale”, se arată într-un comunicat al companiei Chevron.

 

Foto: AFP

La ora 17.00, toate maşinile societăţii angajate de Chevron au părăsit şantierul. Proprietarul terenului pe care a fost amplasată tabăra de rezistenţă a fost somat de Jandarmerie să mute de acolo corturile amplasate, un vagon şi un autoturism Dacia, susţine unul dintre liderii protestului.

În jurul orei 16.00,jandarmii au evacuat zona unde sunt montate corturile şi barăcile improvizate, la Pungeşti, protestatarii fiind scoşi şi îndemnaţi să părăsească perimetrul respectiv, dincolo de barajul creat de Jandarmerie de-a latul şoselei, la ieşirea din localitatea Siliştea. Jandarmii au dus 22 de persoane la IPJ Vaslui.

„Chevron confirmă astăzi suspendarea activităţilor în Siliştea-Pungeşti ca urmare a activităţilor protestatarilor. Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi într-un mod responsabil faţă de mediul înconjurător, în conformitate cu aprobările pe baza cărora operăm şi în siguranţă, însă acest lucru nu poate fi posibil astăzi. Respectăm dreptul lor de a-şi exprima opiniile, însă credem că acesta trebuie exercitat în limitele legii”, se arată în comunicatul companiei Chevron, care nu a menţionat data la care vor fi reluate lucrările în zonă, arată Adevărul.

 

Foto: AFP

Bilanţul zilei, la Pungeşti:

 – 14 persoane s-au ales cu dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri 

– unei persoane i-a fost întocmit dosar penal pentru port de armă albă, asupra lui fiind găsit un cuţit 

– 7 persoane au primit amenzi contravenţionale cuprinse între 500 şi 5.000 de lei pentru participare la o adunare publică nedeclarată, urmată de refuzul părăsirii acesteia la solicitarea forţelor de ordine.

 

La locul taberei de rezistenţă din Pungeşti au mai rămas în jur de 70 de persoane pe care jandarmii, cu ajutorul Poliţiei, au început să îi controleze corporal şi să efectueze percheziţii şi în corturile din tabără, în căutarea eventualelor obiecte pirotehnice. În urma controalelor, în tabăra de rezistenţă a fost găsită o cutie cu 20 de obiecte pirotehnice din clasa a treia, cu efect luminos şi zgomotos, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei. De asemenea, au fost găsite şi şapte recipiente din plastic cu benzină, cu capacitate cuprinsă între 2 şi 5 litri, în total 20 de litri, şi o sticlă de un litru ce avea ataşat un fitil din material textil. 

Toate obiectele  pe bază de amestecuri pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept de obiecte pe bază de amestecuri pirotehnice. 

„Vă rugăm să părăsiţi zona, o parte dintre dumneavoastră au comis infracţiuni, s-au folosit materiale pirotehnice împotriva forţelor de ordine. Vă rog să vă legitimaţi, se vor face percheziţii corporale“, a anunţat un ofiţer de la Jandarmerie.

O parte dintre protestatarii care s-au opus controlului corporal au fost luaţi cu forţa, pe sus şi duşi într-o dubă a Jandarmeriei, arată Adevărul.

Compania Chevron a anunţat, printr-un comunicat de presă, suspendarea activităţilor pe terenul deţinut la Siliştea-Pungeşti, din judeţul Vaslui, în urma manifestaţiilor de protest din zonă.

 

 Foto: AFP

Cum a început totul

La ora 12.00, cei peste 500 de protestatari veniţi la Pungeşti din toată ţara au rupt cordonul de jandarmi şi au pătruns pe terenul amenajat pe care cei de la Chevron ar urma să înceapă explorarea gazelor de şist. Oamenii furioşi au aruncat cu pietre în utilajele Chevron şi au rupt aproape în totalitate gardurile montate de muncitorii firmei americane. Jandarmii s-au repliat şi răspund în forţă, relatează reporterii Adevărul. 

 

Protestele până acum paşnici au degenerat, iar bătrâni, femei şi copii au sărit la bătaie împotriva jandarmilor, aruncând şi cu petarde. Forţele de ordine folosesc sprayuri lacrimogene şi au format un lanţ uman în jurul parcelei de pământ pe care Chevron ar urma să instaleze prima sondă din România.

La faţa locului au fost trimise trupe de intervenţie ale Jandarmeriei, ceea ce i-a înfuriat şi mai tare pe protestatari. Oamenii s-au pus în faţa lor şi strigă „Revoluţie“. Protestatarii flutură steaguri tricolore, iar pe un banner cu chipul lui Ştefan Cel Mare este scris mesajul „În acest pământ e Ştefan Cel Mare şi Sfânt“. 

Jandarmii îi somează pe protestatari să părăseasă zona, în caz contrar fiind „nevoiţi să folosească forţa“. Somaţia a fost făcută în jurul orei 13.40. De altfel, mulţi manifestanţi s-au retras deja, lângă terenul Chevron aflându-se în general tineri. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui a anunţat, printr-un comunicat de presă, că nu a folosit forţa şi nici mijloacele din dotare, la protestul de la Pungeşti.

„Pe timpul desfăşurării unei manifestări religioase în localitatea Siliştea, judeţul Vaslui, participanţii au devenit violenţi, au aruncat cu pietre în forţele de ordine şi au distrus aproape în întregime un gard împrejmuitor. Această acţiune depăşeşte cadrul legal al unei adunări publice“, se arată în comunicat.

Jandarmii au reuşit să elibereze Drumul Judeţean 159, după ce i-au luat pe sus şi i-au dus pe marginea şoselei pe protestatari.

La Pungeşti a mai sosit un autocar cu aproximativ 50 de jandarmi, iar mai multe forţe de ordine au fost mobilizate şi la ieşirea din localitatea Siliştea, unde au montat garduri de-a latul şoselei, pentru a nu permite altor persoane să vină spre zona unde au loc manifestaţiile.

Oamenii scandează  „Uniţi, salvăm, toată România“,iar în faţa taberei de rezistenţă a fost montată o cruce cu o coroană de flori, pe care scrie „Trădătorul Mircea Vlase (n.red. primarul din Pungeşti), decedat la
14.10.2013“.

Peste 15 persoane au fost reţinute în urma violenţelor dintre forţele de ordine şi protestatari, la câteva minute după miezul zilei, ceea ce a încins spiritele: în jur de 50 de persoane s-au întins pe şosea, în faţa dubei jandarmeriei, pentru a nu-i permite să treacă şi să iasă din zona manifestaţiilor.

Un tânăr cu vârsta de aproximativ 25 de ani, care se afla printre persoanele care au blocat duba jandarmeriei, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Vaslui de o ambulanţă SMURD. Prietenii tânărului susţin că el a fost lovit în cap, în timpul altercaţiei dintre forţele de ordine şi manifestanţi. Tânărul este din Braşov şi a venit la Pungeşti alături de un grup format din 5 maşini. 

În plus, doi prieteni de-ai tânărului transportat la spital au fost reţinuţi, după ce au intrat într-o altercaţie cu jandarmii cărora le-au cerut socoteală pentru rănirea prietenului lor.

Printre persoanele reţinute se numără Marius Ignat, unul dintre liderii taberei de rezistenţă, Paul Iurea, activist de la Vama Verde, Zâna Domintean, activistă din Galaţi şi Constantin Pâslaru, preşedintele filialei Iaşi a Partidului Ecologist Român. 

O parte dintre protestatari susţin că au fost agresaţi de jandarmi şi că ar fi fost loviţi cu bastoanele. Unul dintre protestarii reţinuţi pentru audieri, a solicitat o ambulanţă, susţinând că are entorsă la picior, în urma intervenţiei jandarmeriei. Reprezentanţii Jandarmeriei au explicat că nu s-a folosit forţa şi că misiunea lor este „să asigure un climat de normalitate la Pungeşti“.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments