Un pseudo-necrolog al primarului de la sectorul 5 „care este” face de ceva timp hazul internauților din România. Nici că se nimerea ceva mai bun, mai complet și mai comic în aceste zile geroase de iarnă, „decât” această muncă de echipă a celor de la blogary.ro care a adunat perlele și trecutul gri al lui Marean Vanghelie. Iată, mai jos, textul integral:
„Cu profundă durere, Madame Blogary anunţă trecerea în nefiinţă a celui care a fost, adică a lui Daniel Marean Vanghelie. Tragica dispariţie a intervenit în urma unui accident de tren soldat cu un mort şi cîteva cabluri de cupru împrăştiate pe linia ferată.
Născut în 28 februarie 1968, în Bucureşti, Marean Vanghelie face cursuri primare şi gimnaziale în Bucureşti, iar începînd cu 1982 şi terminînd cu 1983 urmează cursurile Grupului Şcolar Industrial Alexandru Sahia, din cartierul Pantelimon. După un an de pauză de meditaţie sau chiar meditaţii reia cursurile, pe care le abandonează un an mai tîrziu, pentru a le relua în 1997. Termină liceul în 2000, după care dă bacalaureatul de două ori, cam în acelaşi timp cu economatul. Un an mai tîrziu, în 2001, se înscrie la două facultăţi deodată, de drept şi de ştiinţe economice. În perioada studenţiei îşi regăseşte pasiunea, niciodată pierdută, pentru penal.
Ca experienţă profesională, e de notat că în anii cumplitei dictaturi a activat ca gestionar la Cooperativa Dragomireşti Vale. Revoluţia îl prinde ca şef secţie marochinărie la aceeaşi cooperativă. În 1991 iese din marochinărie şi intră în politică, împreună cu Miron Mitrea.
Din 2000 şi pînă în 2010 a fost primar al sectorului 5. În 2005 candidează la Primăria Capitalei dar, în ciuda unui outdoor cu un lighean care mie personal mi-a plăcut foarte mult, pierde alegerile. Trei ani mai târziu bucureştenii îl răzbună, alegîndu-l primar pe Oprescu, adică cam aceeaşi cocălărie cu altă pălărie.
În 2004 este cercetat penal în afacerea Economatul şi pentru modul în care a utilizat fondurile primăriei, an în care este implicat şi în privatizarea magazinului Bucureşti. În 2008, la alegerile parlamentare, garantează pentru colega sa de partid, fost şi viitor ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu. Tot la alegerile din 2008, un alt erou în slujba statului român (cel puţin aşa scrie pe monumentul de la Bellu), Cătălin Voicu cîştigă mandatul de senator într-un colegiu din sectorul 5, cu ajutorul lui Vanghelie şi largul concurs al electoratului local.
În 2009 încearcă să pună mîna pe Ministerul de Interne şi, după ce eşuează în încercarea de a-l impune ministru pe Voicu, reuşeşte să dea jos doi miniştri, pe Gabriel Oprea şi pe Liviu Dragnea. Pentru eroul nostru, acelaşi an, 2009, coincide cu aşa zisele “happy times” la Ministerul de Interne, mai ales după numirea în fruntea ministerului a colegului său de partid, Dan Nica. E şi perioada în care reuşeşte, fără să vrea, în urma unei declaraţii cu dosare şi Moş Crăciun, să pună SRI-ul pe urmele Departamentului PSD de Apărare Internă împotriva Justiţiei, condus de Mitică Iliescu sau Cătălin Voicu (mă rog, SRI-ul ştie mai bine).
Ceremoniile funerare vor avea loc sîmbătă, la Cimitirul Bellu, Vanghelie urmînd a fi înhumat în capela familiei Lahovary. La ceremonii vor asista fruntaşii conservatori Dan “Felix” Voiculescu, Codruţ “Stamen” Şereş, Maria “25% de la tine cu 25% de la mine fac 50% de la noi” Grapini şi fruntaşii social-democraţi Victor “Titulescu” Ponta, Ion “Iliescu” Iliescu, Adrian “Bombo” Năstase şi Mircea “Winner Takes All Night Long” Geoană.
Se va ţine un minut de reculegere, urmat de cele 15 minute de posteritate la care are dreptul.
Citate celebre:
„Sumele alocate transportului în comun sunt infirme”.
„Am câştigat procesele pe toate liniile”.
„Echipa PSD care am avut o serie de probleme cu ei”.
„Transportul în comun care mergem”.
„De la PNA am primit neurmărirea începerii penale”.
„S-au verificat toate actele pe foştii trei ani pe care am fost primar”.
„E adevărat că nu am studiile primarului Parisului şi nici ale domnului primar Căldărescu care aţi spus dumneavoastră (n.r.: în context era vorba despre scriitorul Mircea Cărtărescu). Pot să conduc chiar mai bun ca amaîndoi la un loc”.
„Sunt un om pămîntean şi mă interesează decât Bucureştiul şi atât”.
„Da’ de ce în discutia cu mine acuma, de ce nu aţi găsit exact unde am greşit până acum? De ce nu aţi greşit nimic? De unde?”
Având o relaţie foarte bună cu cadrele didactice, m-au sunat o profesoară de română…”
„Acel tînăr care s-a transformat în 300 este vorba de unul singur”.
„Deci mănânci, exişti”.
„Sunt atât de nervos şi de supărat, încât nu vorbesc decât administrativ.”
„Gigi Becali este un om uman”.
„Şi-ntr-un pom dacă mă puneţi, eu am puncte de vedere.”
„Vocea mea se va face auzită oriunde. Şi pe sub apă.”
„Avem nevoie de lideri adevăraţi, nu de maimuţoi implementaţi.”
(Sursa: blogary.ro)