Patronii unui magazin sătesc din Iaşi, condamnaţi pentru sechestrarea unui minor prins la furat. L-au lovit şi legat de un stâlp până a leşinat

0
103

Jănică şi Dorina Stoica (Foto: adevarul.ro)

Judecătoria Iaşi a decis, luni, 9 decembrie, să condamne la câte doi ani de închisoare cu suspendare doi soţi din Iaşi, patroni ai unui magazin, acuzaţi că au legat cu o funie, sechestrat şi bătut un copil de 13 ani pe care l-au prins la furat.

 

Sentinţa dată în cazul soţilor Jănică şi Dorina Stoica, de 54, respectiv 51 de ani, acuzaţi de lipsire de libertate şi lovire şi alte violenţe, nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

În rechizitoriul prin care cei doi ieşeni au fost puşi sub acuzare apar detalii ce nu au fost cunoscute în momentul în care s-a produs grozăvia. Procurorii meţionează că poliţiştii au fost anunţaţi că un copil este legat cu o sfoară de un stâlp în jurul orei 9.00, însă au ajuns la faţa locului abia la ora 12.00. 

 

Detaliile terifiante ale sechestrării

Potrivit actului de acuzare, soţii Stoica (fotografii dreapta), care deţin un magazin în localitatea ieşeană Domniţa, au sesizat în prima jumătate a lunii august că mai multe bunuri din chioşcul lor au fost sustrase. Pentru a prinde hoţul sau hoţii, cei doi au luat decizia ca în noaptea de 18 spre 19 august să stea la pândă. În jurul miezului nopţii, minorul A.D., a escaladat gardul magazinului şi a intrat pe geam în incinta societăţii comerciale, fiind lovit brutal de către cei doi patroni. Ulterior, soţii Stoica l-au legat de un stâlp din mijlocul magazinului, de lângă tejghea, şi au continuat să îl lovească, arata adevarul.ro.

Au urmat scene demne de filmele de groază. Plin de sânge şi cu faţa tumefiată, copilul de 13 ani a putut fi observant legat de stâlp şi a doua dimineaţă, de către clienţii magazinului. “Dat fiind faptul că în magazin intrau multe persoane care reacţionau la vederea minorului legat, care prezenta urme de lovituri şi sânge pe faţă, inculpaţii l-au mutat în curte, legându-l de un stâlp de metal de la tereasă”, se arată în rechizitoriul citat de adevarul.ro.

 

Soţii s-au considerat îndreptăţiţi să-şi facă dreptate

Rudele copilului, inclusiv mama şi fratele mai mic, au ajuns tot o fugă la magazin şi deşi i-au rugat pe patroni să-l elibereze pe minor, aceştia au refuzat. Mai mult, soţii Stoica, spun anchetatorii, l-ar fi lovit de copil de faţă cu rudele sale şi nu l-ar fi lăsat să doarmă.

În jurul orei 9.00, se arată în rechizitoriu, atât mama băiatului cât şi agresorii au telefonat la 112. Abia după trei ore, la 12.00, când au ajuns poliţiştii la faţa locului, copilul a fost eliberat.

Soţii Stoica şi-au recunoscut fapta însă au precizat că nu consideră că au greşit cu ceva. “Aceştia s-au considerat îndreptăţiţi să acţioneze pe cont propriu motivând întârzierea anunţării organelor de Poliţie prin dorinţa lor de a nu deranja pe timp de noapte”, au mai spus procurorii.

Pe de altă parte, spun sătenii, copilul prins la furat de către soţii Stoica ar mai fi provocat în trecut probleme şi în cazul altor persoane. Băiatul, spun psihologii, ar fi rămas traumatizat după acest episod. Împotriva lui nu a fost începută urmărirea penală pentru tentativă la furt întrucât nu are vârsta legală pentru a răspunde penal.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments