Cine vrea SĂ SCAPE DE DNA? Deputații ieșeni din grupul USL au votat în bloc modificările la Codul Penal

0
100

Parlamentarii ieșeni au schimbat definiția conflictului de interese și s-au protejat de eventualele anchete ale DNA. Grupul USL de la Iași a votat în bloc.

 

Camera Deputaților a modificat luni Codul Penal sub pretextul armonizării cu unele decizii ale Curții Constituționale (CCR). Astfel, CCR a considerat că dezincriminarea penală a insultei și calomniei este neconstituțională iar aleșii trebuiau doar să armonizee hotărârea Curții cu prevederile Codului Penal. În schimb, parlamentarii au schimbat definția conflictului de interese, au micșorat unele pedepse, s-au scos din rândul funcționarilor publici și au scos actele administrative din sfera conflictelor de interese.

 

 

Ieșenii au votat în bloc

Modificările au fost votate în bloc de deputații ieșeni Constantin Adăscăliței, Costel Alexe, Grigore Crăciunescu, Gheorghe Emacu, Relu Fenechiu, Sorin Iacoban, Vasile Mocanu, Cristina Nichita, Neculai Rățoi și Anghel Stanciu, alături de care, iniţial, apăruse şi Daniel Oajdea de la PP-DD. „Faceți o confuzie, proiectul a fost scos de pe ordinea de zi”, a susținut Daniel Oajdea. După ce i s-a explicat că votul apare înregistrat pe site-ul Camerei Deputaților, Oajdea a explicat. „Oricum, parlamentarii nu erau funcționari publici, faceți o confuzie. Ce, ați văzut parlamentar să intre în șomaj după ce își termină mandatul?”, a spus el. Deputatul Oajdea a revenit şi a arătat că pe lista finală nu mai figura numele său. „Votul dat este urmarea deciziei politice luate in cadrul grupului parlamentar”, a transmis ulterior Oajdea. Colegul său de partid Tudor Ciuhodaru a votat şi el împotriva proiectului.  

 

 

Adăscăliței: a fost decizie de grup

Un alt deputat ieșean care a votat pentru modificările la Codul Penal în forma propusă este Constantin Adăscăliței. Acesta își asumă votul ca unul strict politic. „Parlamentarii au calitatea de aleși, de demnitari, nu de funcționari publici. Ei nu și-au ocupat mandatele prin concurs pe post, ca funcționarii. A fost decizie de grup, așa că am votat pentru. Am ținut cont și de faptul că materialul a venit de la comisiile de specialitate, inclusiv de la cea juridică, iar eu nu sunt jurist”, a explicat Adăscăliței. În opinia parlamentarului ieșean, modificările legislative nu vor împiedica organele de control să-și facă traba inclusiv în cazurile de corupție.

 

 

Movilă ar fi votat contra

Dintre deputații ieșeni nu au votat Viorel Blăjuț și Petru Movilă. „Sunt într-o delegație în străinătate, de aceea nu am votat. Oricum, dacă eram prezent votam împotrivă. Cred că așa a votat întreg grupul PDL”, a susținut Petru Movilă. Prin scoaterea parlamentarilor din rândul funcționarilor publici, aceștia nu mai pot fi cercetați de DNA sau Parchet pentru fapte de corupție care se aplică doar funcționarilor publici, cum ar fi abuzul în serviciu sau conflictul de interese. Important este și faptul că legea penală acționează retroactiv în acest caz, fiind vorba despre aplicarea legii mai favorabile. Așadar, inclusiv dosarele aflate pe rol vor fi închise de procurori.

 

 

Au „ucis” conflictul de interese

Potrivit noilor prevederi, din sfera conflictelor de interese au fost scoase actele administrative și cele privind creaţia, dezvoltarea, pregătirea ştiinţifică, artistică, literară și profesională. Altfel spus, situații care au dus la cercetarea lui Mircea Diaconu, care a fost acuzat că în calitate de director de teatru și-a favorizat soția, nu mai sunt incriminate. Mai mult, primarii sau miniștrii nu mai pot fi acuzați de conflict de interese deoarece contractele de achiziție, hotărârile de consiliu, dispozițiile primarilor sau ordinele de miniștri sunt acte administrative iar modificările la Codul Penal le exclud din sfera conflictelor de interese.

 

 

Olanda „urmărește cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal”

Ambasada Olandei la Bucureşti a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că urmăreşte cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal prin care Camera Deputaţilor a scos preşedintele şi parlamentarii din categoria funcţionarilor publici.

„Ambasada Regatului Ţărilor de Jos urmăreşte cu îngrijorare amendamentele (la Codul Penal, n.r.) şi aşteaptă evoluţiile viitoare”, se arată în răspunsul misiunii diplomatice.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care președintele și parlamentarii sunt scoși din categoria funcționarilor publici prevăzută în Codul Penal.  

Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente, arată Mediafax.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments