Primarul din Kiev şi adjunctul secretarului Consiliului ucrainean de Securitate au fost revocaţi din funcţii pentru că au ordonat dispersarea violentă a manifestanţilor pe 30 noiembrie în capitala ucraineană, a anunţat sâmbătă preşedinţia ucraineană, relatează AFP.
„Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici l-a revocat pe adjunctul secretarului Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărarea Ucrainei Vladimir Sivkovici şi pe şeful administraţiei de la Kiev Aleksandr Popov”, anunţă preşedinţia într-un comunicat.
Această decizie a fost adoptată „la solicitarea Parchetului General al Ucrainei, care suspectează aceste personalităţi că au încălcat drepturile cetăţenilor care se aflau pe 30 noiembrie în Piaţa Independenţei din Kiev”, adaugă aceeaşi sursă.
Anterior, procurorul general Viktor Pcionka a anunţat într-o conferinţă de presă că a solicitat revocarea celor doi oficiali.
„Potrivit anchetei, ei sunt cei care l-au determinat (pe şeful poliţiei din Kiev) să recurgă la forţă, în timp ce se aflau în biroul său”, a declarat Pcionka.
Poliţia antirevoltă a dispersat în mod violent, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, o manifestaţie în această paiţă centrală din capitala ucraineană, operaţiune în cursul căreia au fost rănite zeci de persoane, inclusiv numeroşi studenţi.
Manifestanţii protestau faţă de refuzul de ultim moment al preşedintelui ucrainean de a semna un acord de asociere cu UE, aflat în pregătire de trei ani.
Aceste violenţe, comise într-un loc simbolic al „revoluţiei portocalii” din 2004, au provocat indignare în ţară şi în străinătate şi au determinat opoziţia să-i ceară demisia lui Ianukovici.

(Sursa: adevarul.ro)