Palatul Culturii din Iaşi în pericol! Întârzierea lucrărilor de reabilitare afectează grav structura de rezistenţă a monumentului

0
165

Palatul Culturii, emblema Iaşului şi unul dintre cele mai importante monumente din România, din nou sub semnul întrebării. Lucrările de reabilitare au fost sistate în ultimii doi ani din cauza birocraţiei, dar ar putea fi reluate luna viitoare, după finalizarea licitaţiei. În tot acest timp, însă, clădirea se deteriorează tot mai mult.

 

Turnul central, de exemplu, se inundă la fiecare ploaie sau ninsoare. Palatul Culturii nu a primit în acest an finanţare decât pentru un sistem de drenuri, pentru a evita inundaţiile în subsolul clădirii. 

Lucrările de reabilitare pentru Palatul Culturii au început în anul 2008, dar au fost întârziate din cauza cercetărilor arheologice. În 2011, conducerea Palatului a obţinut un aviz de refinanţare, dar banii nu au mai ajuns, aşa că lucrările au fost sistate. Singurul proiect realizat de atunci a fost un sistem de 30 de pompe care asigură drenajul, şi asta pentru că subsolul se inundă foarte des.

„Institutul Naţional al Patrimoniului alocase înainte de a veni cu zero lei pentru Palatul Culturii. Eu am alocat tot ce era nevoie şi în ianuarie şi în a doua etapă, care înseamnă punerea în siguranţă a Palatului Culturii”, explică Alexandru Muraru, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului.

După doi ani în care nu s-a lucrat mai nimic, există promisiuni că la începutul anului licitaţia pentru ultima etapă a proiectului, finanţată de Ministerul Culturii, ar putea fi finalizată. Valoarea totală este de peste 15 milioane de euro. Patru firme s-au înscris şi, în cel mult 16 luni, cea câştigătoare va trebui să realizeze lucrările de reabilitare pentru turnul central, una dintre aripi, sala voievozilor şi elemente de arhitectură. Licitaţia ar putea fi blocată din nou de contestaţii, iar clădirea are de suferit odată cu aceste tergiversări care durează deja de ani buni.

Lăcrămioara Stratulat, directorul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”, a declarat: „Partea proastă este în zona în care nu a fost finalizat acoperişul, acolo am avut probleme foarte mari. În momentul în care plouă, ninge, se scurge apa. Aia este o zonă nefinalizată.”

„S-au făcut nişte lucrări, dar niciodată nu s-a făcut o lucrare integrală pentru toată clădirea, uniform coordonată şi uniform studiată şi realizată,” spune Tiberiu Macai, inginer al serviciului tehnic. 

Pentru anul viitor, Institutul Naţional al Patrimoniului va aloca pentru Palatul Culturii 700.000 de lei. În Iaşi sunt în total peste 500 de monumente de patrimoniu şi 16 dintre acestea sunt în proces de reabilitare. Următoarele finanţări se vor face pentru Filarmonică şi Muzeul de Ştiinţe Naturale.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments