Un bărbat din localitatea arădeană Tauţ şi-a omorât fosta nevastă în plină stradă, sub ochii copiilor minori. Acesta i-a tăiat gâtul, cu un cuţit de bucătărie, după care i l-a înfipt în inimă.
Bărbatul a recurs la acest gest, deoarece nu a putut suporta faptul că mama copiilor lui a divorţat de el. Totul s-a petrecut sâmbătă seara, când Dumitru Genorian Moise, de 38 de ani, a atacat-o pe fosta sa soţie, Viorica Gal, de 36 de ani, în plină stradă.
Bărbatul a sunat-o sâmbătă şi i-a spus că vrea să se întâlnească cu ea pentru a o convinge să se împace cu el, însă aceasta a refuzat. Ştiind că este plecată în vecini, bărbatul a aşteptat-o pe femeie iar, în plină stradă, a atacat-o pe la spate şi a înjunghiat-o de cinci ori cu un cuţit.
„Trei dintre lovituri au fost depistate în zona gâtului, respectiv a carotidei, iar alte două în zona abdominală, dintre care una direct în inimă. Femeia a murit pe loc”, procurorul care a preluat acest caz.
Localnicii spun că soţia lui nemaiputând suporta bătăile constant şi dorind o viaţă mai bună pentur cei trei copii ai lor a decis în vară să divorţeze, iar sentinţa a fost dată de curând. Între timp bărbatul a fost trimis în judecată pentru violare de domiciliu şi vătămare corporală, deoarece, imediat după ce a intentat divorţ, femeia şi familia ei au fost terorizate de bărbat.
Acesta se lăuda tuturor prietenilor că nu o va lăsa pe Viorica să trăiască fără el. Copiii celor doi au 5, 7 şi respectiv 14 ani, iar sâmbătă seara cele două fetiţe mici au asistat la oribila crimă. În timp ce tatăl le ataca mama, fetiţele îl implorau să o lase în pace. Vecinii au încercat şi ei să-l oprească, însă bărbatul a reuşit să fugă, şi a stat ascuns toată noaptea în pădurea din apropiere. Dimineaţă, când s-a întors, a fost prins de poliţişti.
Bărbatul a fost reţinut 24 de ore pentru omor calificat, urmând să fie prezentat, mâine instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
(Sursa: adevarul.ro)