Noul An a adus la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, trei bebeluși

0
123

Noaptea de Revelion nu a însemnat numai sărbătorirea Noului An alături de cei dragi, ci şi întregirea familiei. Trei femei au născut la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi la cumpăna dintre ani. Mamele mărturisesc că  bebeluşii aduşi pe lume sunt cel mai frumos cadou pe care l-au primit la început de 2014.

 

Cu puţin înainte de miezul nopţii, Laura l-a născut pe David Cristian. Este al doilea său copil, primul fiind o fetiţă care acum are 10 ani. Adus pe lume înainte de termen, băiatul cântăreşte 2 kilograme si 200 de grame, dar este perfect sănătos.

 

„Fetiţa am născut-o acum 10 ani, pe 28 decembrie, tot în spital am făcut Revelionul. Deci copiii mei vor să facă Revelionul în spital, artificiile pe geamul spitalului le-am urmărit. Mulţumesc lui Dumnezeu, totul e bine, şi nu mă aşteptam, chiar pe 31 să vină. Mă pregăteam de petrecerea de Revelion şi am făcut petrecerea în spital cu bebeluşul,” povestește Laura Simonescu.

 

Tot în noaptea de Revelion la maternitatea Cuza Vodă s-au mai născut încă un băiat și o fată.

„Toţi copiii sunt sănătoşi, greutate normală, între 3.000 de grame şi 4.400 de grame au fost toţi copiii din ultimele 24 de ore, o singură naştere prematură de 2.200 de grame, dar care este bine pe secţia de prematuri,” a declarat Ecaterina Dalas, medic primar obstetrică-ginecologie.

 

Anul trecut, în prima zi, la Iaşi s-au născut trei băieţi şi o fetiţă. Pe parcursu lui 2013 la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi s-au înregistrat peste 6.000 de naşteri.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments