Petru Movilă, evacuat din Biroul Parlamentar pentru neplata chiriei. „Mă voi plânge forurilor europene”

0
73

Deputatul PDL Petru Movilă va fi evacuat la sfârșitul lunii din Biroul Parlamentar de pe Ștefan cel Mare. Decizia aparține Primăriei Iași și a fost luată pe 18 decembrie, sub pretextul că Movilă ar fi avut datorii la plata chiriei și nici nu ar fi notificat municipalitatea cu privire la intenția de prelungire a contractului.

În replică, deputatul ieșean a prezentat chitanțe care demonstrează plata la timp a facturilor, precum și adresa prin care a solicitat prelungirea contractului de închiriere. „Este o persecuție politică din partea primarului. Notificarea este de pe 18 decembrie, data poștei este 23 decembrie și eu am primit-o pe 30. Au făcut lucrurile astea între Crăciun și Revelion. Am făcut o adresă către primărie, voi ataca decizia în instanță și voi semnala cazul inclusiv forurilor europene”, a spus Movilă.

Biroul lui Petru Movilă se află în actualul sediu al PDL, dar contractul era încheiat între Primărie și Camera Deputaților. Liderul PDL Iași, Gabriel Surdu, susține că spațiul, de 48 mp, va reveni Partidului Democrat. „Eu am înțeles că domnul Movilă nu și-a exprimat dorința de a menține spațiul actual. Am primit, în decembrie, o adresă de la Primărie prin care mi se solicită exprimarea unui punct de vedere ca președinte de organizație. Din punctul meu de vedere, spațiul în care se intră pe o singură ușă trebuie să revină partidului. Am făcut intervenția la Primărie tocmai în această logică, ca spațiul să revină partidului, pentru că avem nevoie de el pentru organizațiile teritoriale”, a explicat Surdu pentru 7EST. 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments