Media de la bacalaureat a fost eliminată din concursul de admitere la UMF Iasi

0
128

Din acest an, admiterea la Medicină și Farmacie, în Iași, se va realiza doar prin examen: test grilă cu subiecte pe care candidații au la dispoziție 3 ore pentru a le rezolva, potrivit metodologiei adoptate de către Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Până acum, în calculul notei de admitere media de la bacalaureat reprezenta 10%.

Rectorul UMF Iași, Viorel Scripcariu, declară: „Am eliminat media de la bacalaureat din calculul mediei finale la concursul de admitere pentru că ponderea era oricum nesemnificativă, de doar 10%. Considerăm că testul grilă rămâne cea mai obiectivă și relevantă cale de verificare a cunoștințelor candidaților”.

Concursul de admitere la sesiunea din iulie constă în susținerea unei probe scrise (test grilă) pentru ocuparea locurilor subvenționate de la bugetul de stat și a locurilor cu taxă în lei. Universitatea acordă cel puțin zece locuri bugetate, în cadrul cifrei de școlarizare aprobate, din categoria locuri repartizate statistic, absolvenților cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială, conform instituției de învățământ. În cazul în care locurile nu se ocupă, Universitatea le distribuie către ceilalți candidați. Durata tezei este de 3 ore.

Potrivit anunțului, selectarea candidaților ține cont numai de nivelul pregătirii profesionale a acestora și se realizează prin două modalități:

  • susținerea unui probe scrise (test grilă), în limba română, pentru ocuparea locurilor subvenționate de la bugetul de stat și a locurilor cu taxă în lei;
  • evaluarea performanțelor școlare și, eventual, universitare ale candidaților, pe baza dosarului personal depus, pentru locuri cu taxă în valută și locuri cu taxă în lei pentru a doua facultate.

Candidații se vor înscrie la concursul de admitere exclusiv online, prin completarea unui formular tip, accesând platforma dedicată concursului de admitere, de pe portalul www.umfiasi.ro, conform calendarului concursului de admitere, după cum se arată în anunț. Documentele care vor constitui dosarul de concurs vor fi depuse online (scanate), în secțiuni specifice din platforma dedicată concursului de admitere.

Concursul de admitere 2022 se organizează de către UMF Iași pe domenii de licență, la următoarele specializări:

Programe de studiu din domeniul Sănătate (reglementate sectorial și general):
– medicină (durata studiilor 6 ani)
– medicină dentară (durata studiilor 6 ani)
– farmacie (durata studiilor 5 ani)
– asistență medicală generală (durata studiilor 4 ani)
– nutriție și dietetică (durata studiilor 3 ani)
– balneo-fiziokinetoterapie și recuperare (durata studiilor 3 ani)
– tehnică dentară (durata studiilor 3 ani)
– asistență de profilaxie stomatologică (durata studiilor 3 ani)
– cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (durata studiilor 3 ani)
– audiologie și protezare auditivă (durata studiilor 3 ani)

Domeniul Științe inginerești aplicate:
– program de studiu Bioinginerie – 240 credite (durata studiilor 4 ani)

 

Examenele pe care le vor susține candidații în 2022

În funcţie de programul de studiu, disciplinele de concurs sunt următoarele:
Pentru programele de studiu medicină și medicină dentară: biologie clasa a XI-a (anatomia și fiziologia omului) – obligatoriu – și chimie organică sau fizică (la alegere)

Pentru programul de studiu Farmacie: chimie organică (obligatoriu) și biologie vegetală sau biologie clasa a XI-a (anatomia și fiziologia omului) – la alegere.

Pentru programele de studiu: asistență medicală generală, tehnică dentară, nutriție și dietetică, asistență de profilaxie stomatologică, cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic: la alegere între biologie clasa a XI-a (anatomia și fiziologia omului) sau chimie organică.

Pentru programul de studiu balneo-fiziokinetoterapie și recuperare: biologie clasa a XI-a (anatomia și fiziologia omului)

Pentru programul de studiu audiologie şi protezare auditivă: biologie clasa a XI-a (anatomia și fiziologia omului)

Pentru programul de studiu bioinginerie: la alegere între matematică sau biologie clasa a XI-a (anatomia și fiziologia omului).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments