Etichetă: act de caritate
Carmen Iohannis a participat la Semimaratonul Sibiului. Președintele a venit să...

Președintele Klaus Iohannis a mers, sâmbătă dimineața, la Muzeul Satului din Sibiu, pentru a o susține pe soția sa Carmen, care a participat la Semimaratonul Sibiului, potrivit Agerpres, transmite România Liberă.
Mercedesul lui Nicolae Ceauşescu, vândut cu 49.450 euro la o licitație...

Autoturismul Mercedes care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu a fost cumpărat contra sumei de 49.450 euro, la licitaţia organizată, sâmbătă, la Stuttgart, de casa de licitaţii Bonhams, în prezentarea maşinii fiind menţionat sistemul de siguranţă instalat de Securitate, în anii 1970. Banii vor fi donaţi unei fundaţii din România, potrivit casei de licitaţii, precizează News.ro.
Bogdan Tănasă de la „Casa Share” și ieșenii inimoși mai aduc...

Bogdan Tănasă, iniţiatorul proiectului Casa Share, cel care cu ajutorul campaniei derulate pe Facebook a construit deja opt case şi s-a apucat de a noua, a mai dezvoltat un proiect generos. A convins tinerii din Popricani, satul său natal, şi familiile lor să gătească, prin rotaţie, la fiecare sfârşit de săptămână pentru săraci. Programul de ajutorare vizează îndeosebi bătrânii şi copiii nevoiaşi.
FOTO. „Dacă ai nevoie, e pentru tine”: zeci de arbori din...
