Blackfield Capital era unul dintre cele mai „fierbinţi“ fonduri de investiţii din Moscova, remarcat pentru petrecerile de prost gust pe care le organiza şi pentru ambiţia de a „cuceri“ piaţa americană. În 2013 fondatorul firmei şi-a consolidat avanpostul american închiriind un apartament de lux la un preţ record. Angajaţii din SUA au primit ordin să cumpere o maşină de sport de 300.000 de dolari. Acum, fondatorul, Kim Karapetyan, în vârstă de 29 de ani, este dat dispărut împreună cu toate activele firmei, iar misterul fascinează comunitatea financiară din Rusia, scrie The Wall Street Journal, citat de independent.md.