Mersul la şcoală este un adevărat test de răbdare şi rezistenţă pentru elevii dar şi pentru dascălii care sunt nevoiţi să predea în şcoli vechi de zeci de ani care nu au fost reabilitate niciodată şi stau să se dărâme. Cele mai multe exemple de acest gen le găsim în mediul rural. Şcoala din localitatea Unţeşti, judeţul Vaslui, seamănă mai degrabă cu o unitate de învăţământ abandonată şi nu cu o clădire în care peste 200 de elevi încearcă să înveţe carte, transmite Digi 24.