Producătorul auto american Ford va investi 200 de milioane de euro la fabrica pe care o deține la Craiova, unde va construi un al doilea model, mini-SUV-ul EcoSport, începând din toamna anului 2017, a anunțat, marți, compania. Modelul EcoSport este vândut, în prezent, de către grupul american în Europa, cu excepția Rusiei, și este construit la o fabrică din India. După ce modelul va fi produs și la Craiova, fabrica Ford din India va construi modelul Ecosport pentru piața indiană și pentru alte piețe din afara Europei, transmite profit.ro.
Pe lângă producția B-Max, americanii de la Ford ar putea fabrica la uzina de la Craiova și un SUV, cel mai probabil modelul EcoSport, însă până în prezent mai marii companiei nu au luat nicio decizie.