În cei doi ani în care s-au aflat la conducerea ţării, guvernele Ponta au reîntregit salariile tăiate de Traian Băsescu în perioada crizei, dar a introdus o serie de taxe şi impozite care au făcut viaţa românilor mai scumpă. Printre acestea, se numără acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litru de carburant, prezentată iniţial drept o metodă de a strânge bani pentru autostrăzi şi dezvoltarea de infrastructură. Veniturile obţinute în acest fel vor ajunge tot la bugetul de stat, de unde vor fi redirecţionate pentru plata unor cheltuieli precum pensiile şi salariile din sectorul bugetar.