În Harkov protestatarii pro-ruși au pătruns în clădirea administrației regionale. Aceștia i-au atacat pe reprezentanții Euromaidananului, iar pe clădirea administrației regionale a fost arborat drapelul Rusiei.
La câteva ore după semnarea unui acord cu Opoziţia, care prevede, printre altele, alegeri prezidenţiale anticipate, preşedintele ucrainean ar fi părăsit Kievul. În cursul nopţii, însă, au apărut informaţii contradictorii privind destinaţia lui, existând două scenarii: Harkov, la graniţa cu Rusia, sau Soci, Rusia, unde are loc Olimpiada de Iarnă. Cel puţin 80 de oameni au fost ucişi în ultimele zile, în confruntările dintre forţele de ordine şi manifestanţi.