Vrem investitori, dar nu le dăm nicio mână de ajutor. Cei care s-au săturat să aştepte implicarea autorităţilor îşi fac singuri şoselele de care au nevoie. Aşa au făcut şi belgienii care vor să deschidă un parc comercial la Cernica, lângă Bucureşti. Au cerut aprobare şi au construit un drum de patru kilometri, pe care îl folosesc şi localnicii. Deşi statul nu a contribuit cu niciun leu, la tăierea panglicii a fost îngrămădeală de oficiali, transmite Digi 24.