Etichetă: negocieri
Canadian răpit de talibani, eliberat după cinci ani de captivitate
Un canadian răpit de talibani în provincia Ghazni din Afganistan în urmă cu cinci ani a fost eliberat, a declarat luni ministrul canadian de...
Klaus Iohannis: „După sărbătorile de Paşti, voi relua consultările cu partidele”
Preşedintele Klaus Iohannis va relua consultările cu partidele, după sărbătorile de Paşti, în scopul evaluării acţiunilor din calendarul stabilit la începutul actualei sesiuni parlamentare.
Negocieri între PNL și partidul lui Geoană pentru semnarea unui Acord...
PNL a anunţat, joi, că prim-vicepreședinții PNL Teodor Atanasiu și Cătălin Predoiu au avut o întrevedere cu liderii Partidului Social Româneasc (PSRO), pentru discuţii...
Peste 5.800 de clienţi cu credite în franci elveţieni cheamă băncile...
Peste 5.800 de clienţi cu credite în franci elveţieni s-au înscris la negocieri colective cu cele şapte bănci care au acordat cele mai multe credite în moneda elveţiană, cu scopul de a obţine o rată mai mică, dar fără prelungirea perioadei de rambursare a împrumutului, aceştia urmând să fie reprezentaţi de Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), Grupul Clienţilor cu Credite în CHF şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Atac dur al unui oficial european: „Merkel și Hollande au sacrificat...
Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande au sacrificat Ucraina pentru interesele economice ale țărilor lor, la negocierile de la Minsk cu privire la soluționarea conflictului din Donbas, a declarat joi vicepreședintele Parlamentului European, Ryszard Czarnecki, într-un interviu pentru agenția de presa Unian.
Europarlamentar român: „În loc să profităm, îl mângâiem pe creștet pe...
Europarlamentara Renate Weber, spune că Vladimir Putin dă dovadă de „mult cinism” la negocierile de la Minsk privind pacea în Ucraina, regretând faptul că UE „îl mângâie pe creştet” pe liderul de la Kremlin, în loc să profite de problemele economice ale Rusiei.
Europenii, rezervați față de rezultatul negocierilor de la Minsk
Acordul de încetare a focului încheiat joi la Minsk oferă o „licrărire de speranţă” că ostilităţile vor înceta în Ucraina, dar acesta a fost întâmpinat cu un optimism rezervat de liderii europeni, transmite portalul independent.md.
50 de tancuri ruseşti au pătruns în Ucraina în timpul negocierilor...
Chiar în timpul negocierilor de la Minsk, 50 de tancuri şi lansatoare de rachete ruseşti au pătruns în Ucraina, potrivit unui oficial de la Kiev. Iar corespondentul BBC în regiunea separatistă Doneţk a relatat că a auzit explozii în zonă după încheierea acordului de încetare a focului, scrie Digi 24.
Lucaşenko spune că singur a adus cafeaua participanţilor la negocieri: „Au...
Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a povestit unele detalii despre organizarea dialogului dintre liderii în „format normand”, care a avut loc în clădirea președinției din Minsk, inclusiv și faptul că și el aducea personal le aducea cafeaua participanților la negocieri, transmite portalul belarus Belta.
VIDEO. 14 ore de NEGOCIERI CRÂNCENE, la Minsk. Putin anunță PACEA...
După mai bine de 14 ore de negocieri tensionate la Minsk, liderii Franței, Germaniei, Rusiei și Ucrainei au ajuns la un acord privind încetarea...