Fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), Nicolae Gheorghe, a fost chemat, marți dimineață, la audieri la Direcția Națională Anticorupție (DNA), informează Agerpres. El nu a dorit să facă declaraţii. Nicolae Gheorghe, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI cu rang de secretar de stat, este urmărit penal într-un dosar de la DNA pentru complicitate la abuz în serviciu şi două infracţiuni de deturnare de fonduri, transmite România Liberă.