Suntem în perioada de timp în care toată lumea cumpără ouă în cantități un pic mai mari decât deobicei. Tradiţia pascală a vopsirii ouălor prespune și un consum mai mare. De aceea, este necesar să ne asigurăm că alegem de la bun început ouă cât mai proaspete, înainte de a le colora.
Manifestarea interactivă „Ouă încondeiate”,ajunsă la a XVI-a ediţie, organizată de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului” şi ASIM – Asociaţia Societăţilor Imobiliare din Moldova, se va derula în perioada 15 – 17 aprilie 2016, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt (vizavi de Palatul Culturii).
Ouă roșii, cozonac, șuncă și vin. Sunt bucatele pe care gospodinele din Bihor le-au pus în coşuri şi le-au luat cu ele la biserică. Alimentele au fost sfinţite de preoţi după slujba de Înviere şi vor fi mâncate în această dimineaţă de toţi cei ai casei. Este o tradiţie care reprezintă, potrivit preoţilor catolici, începerea unei vieţi noi.