-0.9 C
Iași
vineri, 22 noiembrie 2024
Acasă Etichete Sarbatori pascale

Etichetă: sarbatori pascale

Creștinii așteaptă să primească Lumina Sfântă, la Ierusalim

În fiecare an, în Sâmbăta Mare a Paștelui, creștinii sunt martorii unui miracol: între orele 12.30 și 14.30, deasupra Sfântului Mormânt din Ierusalim se aprinde un foc care se pogoară din cer, cunoscut sub numele de Lumina Sfântă.  Cel care dă lumină credincioșilor este Patriarhul Ierusalimului, ulterior fiind transportată în țările ortodoxe, iar oamenii „iau lumina” în cadrul slujbei de Înviere, care are loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. 

FELICITĂRI DE PAŞTE. Cele mai inspirate texte pe care să le...

Felicitări de Paşte pe care le puteţi trimite familiei, prietenilor şi cunoştinţelor, pentru a le transmite un gând bun şi o urare frumoasă cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Cele şapte fraze rostite de Iisus pe cruce

Creștinii ortodocși și cei roman-catolici așteaptă Învierea  Domnului. Vineri seara, în toate bisericile celor două culte s-a săvârșit slujba Prohodului. Foarte importante pentru credincioşi sunt cele şapte propoziţii spuse de Iisus pe cruce. Potrivit ziarullumina.ro, fiecare are o semnificaţia aparte.

SARMALE DE MIEL. Rețeta perfectă pentru un Paște deosebit

În cazul în care dorți să încercați altceva în afară de friptura de miel și ciorba de miel, de Paște puteți savura câteva sarmale cu carne de miel. Această rețetă vă poate face Paștele mai gustos: Sarmale cu carne de miel, în viță de vie.

Vreme frumoasă de Paști, în majoritatea regiunilor. În noaptea de Înviere...

Vremea va fi, în general, frumoasă în următoarele trei zile, în majoritatea regiunilor țării, doar în Moldova și în zona montană fiind anunțate precipitații mai consistente, de scurtă durată, atât în noaptea de Înviere, cât și în zilele de Paști, a declarat, vineri, meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie.

Obiceiuri şi superstiţii din Vinerea Neagră şi Sâmbăta Mare

Vinerea Mare (Vinerea Paştilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii. Zi aliturgica, pentru că Liturghia reprezintă jertfă nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii şi al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeaşi zi. În seară acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului. În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paști și fac ultimele retușuri prin casă. Principala grijă a oamenilor înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști nu este, însă, mâncarea, ci primenirea hainelor, căci, la fel ca apa, haina are un rol purificator, scrie EVZ.ro.

Poliţiştii de frontieră sunt pregătiţi pentru afluxul de călători din perioada...

[caption id="attachment_173937" align="alignnone" width="900"]Poză simbol[/caption]
Ca urmare a faptului că cetăţenii moldoveni aflaţi în străinătate şi studenţii din R. Moldova care urmează cursuri în marile centre universitare din ţara noastră se întorc acasă pentru a-şi petrece Sărbătorile Pascale împreună cu familia şi rudele, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu R. Moldova se preconizează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport, fapt pentru care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient, operativ şi civilizat.

REȚETĂ pentru drob de miel în aluat fraged

Cei mai răsfăţaţi oameni din lume se vor simţi invitaţii tăi la masa de Paşti când vor mânca din acest drob de miel în aluat fraged. Nu uita şi de un pahar de vin roşu, care sigur se potriveşte cu acest preparat!

Măsuri de prevenire a incendiilor în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada  Sfintelor Sărbători de Paşte, credincioşii ortodocşi  se vor afla în lăcaşurile de cult, pentru a primi Lumina Învierii Domnului. Pentru ca aceste momente de rugăciune şi apropiere de Dumnezeu să fie petrecute în linişte şi siguranţă, pompierii ieşeni recomandă populaţiei, dar şi slujitorilor bisericilor, respectarea următoarelor măsuri privind apărarea împotriva incendiilor:

Cele mai bune metode de testare a prospeţimii ouălor înainte de...

Suntem în perioada de timp în care toată lumea cumpără ouă în cantități un pic mai mari decât deobicei. Tradiţia pascală a vopsirii ouălor prespune și un consum mai mare. De aceea, este necesar să ne asigurăm că alegem de la bun început ouă cât mai proaspete, înainte de a le colora.

Recente